Climatul politic, social şi moral (cât de moral mai poate fi) al prezentului, duce înspre devalorizarea vieţii celor care nu o mai pot exploata, sau a celor care devin piedici în calea celor care vor să trăiască clipa, carpe diem… S-a ajuns la aceeaşi alienare a minţii ca în cazul Cartaginei, crezând că îndepărtarea celor bătrâni, bolnavi, infirmi, muribunzi sau retardaţi, îi va face mai fericiţi pe cei tineri, frumoşi, puternici, sănătoşi şi bogaţi, uitând complet istoria şi înțelepciunea înaintaşilor care spuneau că, „nimeni nu poate fi fericit prin nefericirea altora” (Victor Hugo)
Lipsa speranţei după moarte, abandonarea valorilor morale şi liberalizarea desfrâului, conduc la o filozofie animalică a vieţii, veche şi ea de milenii, „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri…”
Vom analiza aici câteva aspecte ale valorizării sau devalorizării persoanei umane în post-modernism, adică în epoca desfrâului moral şi ideologic:
1. Naşterea industriei morţii
2. O moştenire a disperării
3. Viaţă fără dragoste
4. Sanctitatea familiei
5. Alte complicaţii
6. Amurgul zeilor
7. Lecţii morale obiective
8. Când se va sfârşi?
1. Naşterea industriei morţii
Între anii 1990-94, cel care avea să fie cunoscut ca Doctorul Morţii, Dr. Jack Kevorkian, a cauzat o serie întreagă de morţi asistate, de fiecare dată scăpând urmăririi penale. După un verdict al juriului din 1994, a fost absolvit de peste doăzeci de crime şi chiar i s-a deschis drumul liberei practici…
În 1993, Derek Humprey a scris o carte devenită best-seller, numită Final Exit (adică Ieşirea finală), în care justifică moartea asistată şi oferă instrucţiuni detaliate despre modul cum să se ducă la îndeplinire, cu sau fără ajutor.
Această industrie a morţii însă merge mai departe în timp, în 1973, când Curtea Supremă a Statelor Unite a legalizat avortul la cerere. În anii ’90, peste o treime din sarcini sfârşeau în avort şi deja erau multe femei care se aflau la al 2-lea, al 3-lea şi chiar al 4-lea avort. Avortul a ajuns să fie folosit ca un mijloc de control al naşterilor…
2. O moştenire a disperării
Este un număr greu de pronunţat, 31.460.374 avorturi legale între 1973 şi 1994. Media în anii 90 era de 1.6 milioane pe an; la fiecare 20 de secunde un copil este măcelărit în pântecele mamei lui…
În discursul din 3 februarie 1994 la Casa Albă, la Micul dejun cu rugăciune, Maica Tereza de Calcutta s-a adresat câtorva probleme fundamentale ale acestei naţiuni, astfel,
cred că cel mai mare distrugător al păcii astăzi este avortul, pentru că este un război împotriva copilului, omorârea directă a unui copil inocent, crimă făcută de mama însăşi. Şi dacă acceptăm că o mamă îşi poate ucide propriul copil, cum putem cere altora să înceteze să se ucidă unii pe alţii?
Isus Şi-a dat viaţa Sa pentru noi. Şi noi trebuie să fim gata să iubim până la sacrificiu, afectând planurile sau timpul liber al mamei şi să respecte viaţa propriului ei copil. Iar tatăl acelui copil trebuie să înveţe să dăruiască până la sacrificiu.
Ea a continuat, oferind o perspectivă creştină unei naţiuni care tocmai se lepăda de Creştinism,
Prin avort, mama nu învaţă să iubească, ci îşi omoară propriul copil pentru a-şi rezolva problelele proprii. Iar tatălui, prin avort i se spune să nu-şi asume responsabilitatea pentru copilul pe care l-a adus în lume. Acest tată poate pune şi alte femei în aceeaşi situaţie; avortul duce practic la noi avorturi… Orice ţară care acceptă avortul nu îşi învaţă cetăţenii să iubească, ci dimpotrivă, să folosească orice violenţă pentru a obţine tot ceea ce doresc.
Iată de ce cel mai mare distrugător al păcii şi al dragostei este avortul.
Şi a încheiat cu aceste cuvinte mişcătoare:
Copilul este darul lui Dumnezeu pentru familie. Fiecare copil este creat după chipul şi asenănarea lui Dumnezeu pentru lucrări mari – să iubească şi să fie iubit – te rog, nu omorî copilul! Eu vreau copilul tău.Te rog, dă-mi mie copilul. Sunt gata să accept orice copil care ar fi avortat şi să-l ofer unei familii care să-l iubească şi care să fie iubiţi de el.
La acea oră, în Calcutta, Maica Tereza salvase deja vieţile a peste 3.000 de copii…
Remarcile ei însă au fost ignorate de media, de femeile militante, cât şi de politicieni, cum era de aşteptat; nu erau corecte dpdv politic…
3. Viaţă fără dragoste
Începând cu apariţia gândirii relativiste în anii ’60, un segment larg al culturii americane a decis aparent că ar putea schimba responsabilitatea şi dedicarea autentică, auto-complacerii şi auto-mulţumirii. Astfel, biserica şi statul, căsătoria şi familia, cât şi alte valori sacre ale naţiunii sunt atacate; dar viaţa nu a devenit mai bună, ci dimpotrivă, mai goală şi mai lipsită de sens.
Dezastrul numit SIDA, boli venerice, sarcini nedorite, ilegitimitate, avorturi multiple, abuz, moarte, crime violente, cât si multe tulburări emoţionale profunde, toate sunt rezultatele unei vieţi desfrânate. Datele istorice toate confirmă că disperarea şi dezastrul sunt consecinţele naturale ale auto-complacerii iresponsabile, iar imoralitatea şi hedonismul contribuie direct la moartea naţiunii.
Relaţia sexuală în cadrul familiei oferă o relaţie protejată a dedicării dragostei pentru toată viaţa, dar noua libertate a anilor ’60 a scos relaţia sexuală din cadrul creat de Dumnezeu al familiei; a sacrificat virtutea pentru pasiune, ajungând în prăbuşire şi disperare. Iar rezultatele dezastruoase le pun pe seama societăţii sau a bărbaţilor, ducând la o mulţime de femei singure, eşuând să recunoască propriile alegeri greşite şi valorile corupte la care au aderat.
Faţă de 1966, în anii ’90 rata avorturilor la adolescente a crescut cu 1.100%! Şi tot nu se întorc la Domnul, ca să fie mântuiţi, ci persistă în nelegiuire, căutând explicaţii şi justificări…
4. Sanctitatea familiei
Pe măsură ce sanctitatea vieții cade în desuetitudine, valorile care erau odată fundamentul acestei naţiuni sunt şi ele abandonate. Căsătoria a încetat să mai fie o legătură sigură, devenind pentru mulţi doar un mod de exprimare a afecţiunii şi care numai are semnificaţii de durată. Jurămintele căsătoriei nu-i mai leagă pe cei doi de instituţia creată de Dumnezeu pentru întreaga viaţă. Dedicarea este doar pentru plăcere şi divertisment şi durează cât acestea, adică o clipă…
În America jumătate din prima şi a doua căsătorie sfârşesc în divorţ şi mulţi s-au obişniit cu ideea celei de a treia sau a patra căsătorii. Şi peste 60% din divorţuri privesc copii minori care rămân fără unul sau ambii părinţi; iar copiii din familiile monoparentale au mult mai multe probleme decât cei care au ambii părinţi. Dictonul lui Franz Kafka era că familia clasei de mijloc este locul cel mai aproape de iad pe pământ…
Dpdv. psihologic, divorţul şi plecarea de acasă a unuia din părinţi au acelaşi efect asupra copiilor ca moartea unui părinte şi, de fapt, o moarte a şi avut loc, familia reprezentând unirea completă a celor doi pe viaţă; „deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat. 19:6).
Tot mai multe studii scot la iveală traumele şi devierile comportamentale ale copiilor care au crescut cu un singur părinte (de fapt, au de două ori mai multe probleme decât copiii care fac parte din familii complete). Ca să nu mai vorbim despre perspectiva întunecată a copiilor adoptaţi în familii mono sex, care vor împinge societatea un pas dincolo de marginea prăpastiei…
Încheiem cu un îndemn plin de înţelepciune rostit de regele Solomon în urmă cu peste trei mii de ani,
Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu… Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El (Ecl. 3:11, 14).
Dumnezeu a instituit familia, ca unire a unui bărbat și a unei femei într-un legământ sfânt şi pentru toată viaţa, ca loc al experimentării tainei creaţiei lui Dumnezeu prin naştere de prunci, un loc al siguranţei, al împlinirii şi al fericirii; omul însă a reuşit să o strice, culegând roadele mâniei lui Dumnezeu şi schimbând raiul pentru iad…
Despre următoarele patru aspecte ale devalorizării vieţii umane, în numărul următor.