Semnul 5 – Slăbirea fundamentelor culturale

Revenim, după o întrerupere mai lungă, cu semnul al 5-lea al unei culturi în criză şi anume, Slăbirea fundamentelor culturale.

Analizând caracterul şi durabilitatea culturii în declinul câtorva mari imperii, Samuel Eisenstadt ajunge la concluzia că, “în ciuda marilor diferenţe de fond cultural, cele mai multe imperii prezentau caracteristici similare, caracteristici care le-au şi cauzat declinul.” Din păcate nu e nevoie de un istoric sau de un specialist în ştiinte sociale ca să ne spună asta; evenimentele curente au destulă putere de convingere: dezintegrarea socială, creşterea criminalităţii, dezordinea economică, disputele politice, decăderea educaţiei (învăţământului), degradarea culturală şi deteriorarea standardelor morale, toate acestea sunt fapte de netăgăduit ale realității zilnice.
Să analizăm câteva aspecte care descriu slăbirea acestor fundamente ale unei societăţi:

1. Confruntarea autorităţii

Liberalismul, ca ideologie politică, este prin definiţie o filozofie dedicată răsturnării status-quo-ului (ordinii prezente). Începând de la Mişcarea Iluministă şi până acum, ei caută constant răspunsuri noi la probleme vechi, însă se dovedesc incapabili să dea măcar un răspuns de durată. În acelaşi timp, sunt ostili, tot prin definiţie, fundamentelor tradiţionale ale culturii.
Hubert Humprey spune despre ei că, “recunosc schimbarea ca fiind o lege de care nu se poate scăpa a societăţii, iar acţiunea ca răspuns la schimbare este prima datorie a politicii.”
James Burnham, în cartea The Suicide of the West (Sinuciderea Vestului) scrie că, “liberalismul conduce inevitabil spre sinucidere naţională şi distrugerea civilizaţiei.”

2. Schimbarea aduce pierdere

Semnalăm aici ideea falsă potrivit căreia orice schimbare ar fi o îmbunătăţire a haosului şi nefericirii actuale. Este însă evident că o schimbare sensibilă, constructivă şi o guvernare înţeleaptă, va încerca să fie flexibilă şi să răspundă problemelor curente şi curentelor care impun schimbare. Oamenii politici însă, funcționarii publici cât şi birocraţii care crează schimbări, fac aceasta pentru scopuri şi interese proprii; ei lucrează însă cu forţe primejdioase, care nu răspund întotdeauna manipulărilor ocazionale. Nu se face schimbare de dragul schimbării (costul şi riscul este mult prea mare), ci guvernul trebuie să răspundă voinţei populare şi nu să gonească orbete spre cauze politice, deoarece plăgile create de om sunt, de departe, cele mai dezastruoase cu care se confruntă omenirea.
3. Pierderea primejdioasă a credinţei

Într-o societate liberă, cunoaşterea corectă a istoriei şi a literaturii (pe scurt, a culturii) este vitală.
Schimbarea descrisă mai sus condamnă tot ce ţine de trecut, neţinând seama de beneficiile uriaşe pe care le-a adus această tradiţie, principii considerate esenţiale odinioară, însă devenite acum învechite.
Cea mai semnificativă schimbare a timpului prezent a fost aceea care a produs slăbirea graduală a religiei şi a moralităţii. Acestea serveau atât un scop emoțional, cât şi unul social. Fără ele, societatea trebuie să prevadă doi poliţişti pentru protejarea fiecărei persoane, zi şi noapte, potivit lui Garraty Gay şi a altor scolastici de la Universitatea Columbia. Poate oare supravieţui vreo societate care este dezbrăcată de sursa semnificaţiei şi a reperelor morale? Evidenţa istoriei spune nu. Întotdeauna, pe urmele credinţei pierdute urmează forța…

4. O generaţie a schimbării

Această generaţie este numită generaţia destructivă. Cultura liberalizată a stângii a înlocuit valorile sănătoase, morale, care au menţinut naţiunea timp de secole, cu tot felul de crezuri şi comportamente imorale. Aceasta a dus la o criză morală fără precedent, urmată ‘la pas’ de toate derivatele ei: financiară, imobiliară, politică, într-un cuvânt, generală.

5. Demoralizarea societăţii

Cele mai destructive forțe sociale din cultura de azi sunt cele care s-au transmis clasei de miljloc şi au devenit modele sociologice ale societăţii. Între ele, influenţa rock and roll-ului, care de la început a demonstrat dorinţa de a demola standardele morale înalte ale culturii şi de a egaliza societatea; influenţa ei nefastă nu a întârziat să-şi facă efectele şi în societatea şi chiar biserica românească din ultimii peste douăzeci de ani… Această generaţie a ajuns să fie numită generatia MTV si VH-1, o generaţie îndoctrinată şi întoxicată cu idei primejdioase despre sex, violentă şi lipsa flagrantă de respect pentru orice fel de autoritate. Lipsa critică de credinţă a acestei generatii ameninţă să distrugă naţiunea din interior.
Faţă de ultimele zile ale Romei, din întreaga istorie parcursă, doar situaţia prezentă este mai rea. Potrivit statisticilor, societatea americană de azi este cea mai violentă din lume, iar influenţa nefastă a Hollywood-ului exportă violenţa în orice punct de pe glob cu o viteză ameţitoare…

6. Pierderea încrederii în sistem

Reprezintă una din cele mai importante lecţii ce poate fi invăţată din căderea Romei.Când masele şi-au pierdut încrederea în sistem (sau l-au dezertat), pur şi simplu naţiunea s-a prăbuşit. Mai târziu, aceasta a devenit factorul cheie în terorile Iluminismului, în ridicarea şi căderea rapidă a imperiilor militante care au dominat lumea în prima jumătate a sec. al XX-lea, cât şi în declinul şi prăbuşirea Imperiului Britanic. Oamenii au pierdut încrederea în sistem; şi nu se întâmplă asta chiar acum şi în societatea românească?

7. Obiceiurile inimii

Tocqueville descria America ca fiind cel mai mare experiment al democraţiei pe care l-a experimentat omenirea vreodată. Potrivit lui, moralurile, pe care le numeşte obiceiurile inimii, sunt temeliile vieţii şi ale unei societăţi civilizate, iar sursa gloriei Americii stătea chiar în aceste moraluri – valori stabilite pe principii creştine.

O naţiune trebuie să fie morală, religioasă şi moderată chiar datorită faptului că este liberă. Însă istoria este plină de istorii despre imperii măreţe care s-au prăbuşit datorită excesului de lux şi abundenţă. Profetic, chiar artizanii acestei generaţii o numesc societate de consum.

8. Noua dezordine mondială

S-ar putea oare ca fantomele care au devastat Grecia, Roma, Cartagina, cât şi imperiile Franţei şi Spaniei, să se întoarcă şi să pună pe fugă naţiunea americană? Modernitatea democraţiei americane va face ca societatea să fie transformată printr-o degradare a populatiei – demoralizare şi decivilizare – o entropie a spiritului, potrivit aceluiaşi Tocqeville.

9. Solul fertil

Ideile noii ordini economice, politice şi religioase mondiale se răspândesc şi prind rădăcini cu repeziciune în solul fertil al secolului al XXI-lea, caracterizat de o explozie în comunicare, care poate foarte uşor degenera într-o dezinformare şi decădere mondială culminând, desigur, cu distrugerea globală.
10. O impresie durabilă

Ideile Republicii Parisiene, Libertate, Egalitate, Fraternitate, sunt foarte comune şi astăzi, în ciuda realității istorice a tiraniei, violenţei şi crimelor care au umplut străzile Parisului de sânge. Franţa încă este înrădăcinată în ideile anti-clericalismului, agnosticismului şi Iluminismului. Pierderea credinţei şi a moştenirii istorice a adus puţin, dar multă suferinţă şi disperare în schimb.
De fapt, cum spune profesorul de la Harvard, Henry Peyre, “Franţa niciodată nu şi-a dorit o Revoluţie. Ei nu au dorit un regim nou. Ei au fost doar seduşi de o idee ‘iluministă.’”

Christopher Dawson scrie că,

doar credința creştină oferă omului o perfecţiune care nu este relativă sau tranzitorie, ci absolută şi eternă. Doar credinţa creştină a măsurat cât de adâncă este nevoia umanităţii şi cât de mare este posibilitatea restaurării. Dacă pare să neglijeze lumea materială, aceasta nu este pentru că o consideră neimportantă, ci pentru că restaurarea spiritului trebuie să preceadă condiţia restaurării trupului.

11. Un contrast al contrariilor

Nu e posibil să acoperim toate implicaţiile şi justificările Iluminismului, cât şi impactul avut asupra moralurilor şi valorilor secolului XX, şi mai ales XXI. Dar sperăm că studiul nostru asupra pierderii tradiţiei să arunce o lumină asupra conexiunilor dintre criza politică şi cea socială a timpului nostru, cât si a ideologiilor care au apărut în anii timpurii ai erei moderne.

În final, să ascultăm aceste cuvinte care răsună din adâncul istoriei,

O naţiune care îşi pierde raison d’etre, nu mai poate supravieţui mult. O naţiune nu trebuie condusă de un tiran străin pentru a fi distrusă. Uneori, cei mai de temut duşmani sunt cei care stau cu tine la masă. Şi o naţiune nu colapsează doar atunci când este măturată de hoardele barbare. Roma s-a vestejit cu mult înainte ca să fi sosit barbarii. Marea jale a goţilor care tânjeau dupa scaunul lui Cezar a fost că atunci când l-au găsit era un tron gol! Gloria Romei a plecat cu mult înainte.

Cumva, trebuie să găsim căi prin care să păstrăm libertatea obținută cu atâta jertfă, fără a sucumba în faţa falselor ideologii ale Umanismului, a ideilor hazardate ale socialismului modern, cât şi a ‘poftei’ liberalilor de schimbare, care toate ameninţă moştenirea noastră culturală. Provocarea nu este una uşoară, însă monstrul deconstrucţiei nu va pleca dacă nu îl confruntăm. Pierderea respectului faţă de tradiţie (cauzat de seducerea ideilor iluministe), a determinat slăbirea temeliilor culturale; din acest punct vom putea examina mai bine semnificaţia ridicării materialismului si a imoralităţii. Toate acestea, într-un capitol următor.