Semnul 8 – Creșterea Imoralității (partea I)

DECĂDEREA MORALĂ

Am ajuns la cea de-a treia secţiune (şi ultima) şi anume Decăderea Morală. Este finalul logic şi deznodământul celorlalte două, Decăderea Socială şi Decăderea Culturală.
După aceasta nu mai are ce veni, pentru că ea a descris mereu în istorie finalul unei civilizaţii, iar civilizaţia modernă nu va face excepţie; cine nu învaţă din istorie, repetă istoria…

Vom analiza şi aici trei aspecte esenţiale, care descriu treptele decăderii morale ale unei comunităţi, naţiuni, civilizaţii sau imperiu. Acestea sunt:

1. Creşterea Imoralităţii
2. Decăderea Credinţei Creştine
3. Devalorizarea Vieţii Umane

Notă: în numerotarea folosită, acestea reprezintă semnele 8, 9 si 10.

Semnul 8

CREŞTEREA IMORALITĂŢII

(Partea 1)

Fiecare domeniu al vieţii de azi este atins de o atitudine de exploatare şi lipsă de onestitate şi sectorul populaţiei afectat cel mai mult de acestea este tineretul. Un mare procent dintre tineri, conform unor sondaje efectuate cu peste un deceniu în urmă, au declarat că au minţit sau că sunt gata să mintă în declaraţii oficiale, dacă este vorba de căutarea unei slujbe sau de obţinerea unui interes personal. Această stare de fapt a lucrurilor s-a dezvoltat într-o societate în care domina . “o atmosferă dominată de cei care prosperă înşelând, şi unde onestitatea şi adevărul nu prea au sorţi de izbândă…”

Cu toate acestea, condamnarea comportamentului imoral al tinerilor (şi al adulţilor, de altfel, cei de la care au învaţat aceste deprinderi), este rareori criticat, astăzi fiind tot mai puţine lucrurile pentru care cineva poate fi pedepsit sau făcut răspunzător. Se spune că “există o gaură în stratul de ozon al societăţii,” însă imediat se adaugă că aceasta nu este o problema morală, ci o copiere de comportament, în scopul supravieţuirii…

Unsprezece aspecte ale decăderii morale în societatea modernă vor fi analizate în paginile care urmează, în următoarea ordine:

1. Liberalizarea moralităţii
2. Indecenţa politică
3. Îndoctrinarea imorală
4. Valori nesănătoase
5. Vacuum moral
6. În Interiorul revoluţiei
7. Politici ale corupţiei
8. Lupta de clasă
9. În timp ce Roma era în flăcări
10. Lecţii pentru timpul prezent
11. Anarhie morală

1. Liberalizarea moralitatii

Decăderea morală din ultimele decenii a dus statisticile şi sociologii dincolo de limitele permise ale recognoscibilului şi acest fapt, în loc să declanşeze o acţiune comună de atenţionare şi întoarcere la moralitate, a condus la o redefinire a termenilor de moral şi acceptabil. Astfel, ceea ce era condamnat cu o generaţie în urmă, acum devine acceptabil din punct de vedere moral, pentru că, ceva mai târziu, să devină chiar moral! Asistăm astfel la o decădere în gândire şi în abordarea fenomenelor sociale, o deficienţă de a recunoaşte declinul moral al societăţii (care ar reprezenta şansa reformării şi a salvării), corelată cu un efort de a ne convinge că totul este bine, doar am evoluat spre un nou standard şi spre o noua realitate. Care este însă acest standard şi care mai este acum standardul de referinţă este greu de spus, pentru că aceşti ‘analişti’ ai realităţii de azi nu ne spun, decât că trebuie să defenim Noua Moralitate! În fapt însă, aceasta nu este altceva decât vechea imoralitate îmbrăcată în altă haină… Şi încet-încet, dar sigur, civilizaţia modernă coboară treaptă după treaptă spre ultimul stadiu al decăderii morale şi anume căderea finală sau colapsul.
Dispariţia marilor civilizaţii a fost caracterizată, în ultimul stadiu şi fără nici o exceptie, de această decadere morală generală şi ireversibilă…

Liberalizarea morală din deceniul 7 al secolului trecut a fost însoţită de creşterea criminalităţii, distrugerea familiei tradiţionale şi de o explozie a psihozelor şi a bolilor mentale. Calea de rezolvare a acestor noi realităţi, după părerea acestor ‘specialişti,’ nu este în nici un caz întoarcerea la morală, ci redefinirea termenilor şi a realităţii. Şi nu asistăm chiar acum la acest fenomen, o generaţie mai târziu, când comportamentele deviante din trecut sunt redefinite ca ‘moduri de viață alternative?’
Asistăm astfel, aproape fără speranţă, la ceea ce poate fi definit ca ‘sinuciderea asistată a societății,’ care se mai numeşte şi ‘moartea dulce’; deoarece, în noua moralitate, termeni ca moral, corect, tradiţie, standard, nu mai au ce căuta, fiind consideraţi retrograzi şi chiar frâne în calea progresului.

Dacă moralitatea este relativă, ea nu mai poate deveni normă. Şi dacă scuzăm cele mai violente încălcări ale decenţei şi ordinii, de ce am fi surprinşi atunci când naţiunea se transformă într-o ‘junglă urbană’ de comportamentul imatur şi iresponsabil al tinerilor noştri?

2. Indecenţa politică

Deşi nu se poate spune exact când relativitatea morală a devenit o politică publică acceptată, deceniul 7 a îndepărtat o serie întreagă de structuri ale autorităţii morale din societatea apuseană. Acest conflict moral a dus la o paralizare a întregii societăţi, furtuna imoralităţii măturând şi schimbând topografia morală a acestei părţi a lumii, întocmai ca uraganele, inundaţiile, furtunile şi focul, care lasă în urmă un ţinut devastat.

Pierderea valorilor religioase şi cresterea viguroasă a statului secular, au dus la schimbări din care nici o naţiune, niciodată, nu a putut supravieţui. Întreaga istorie a civilizaţiei Occidentale derivă din tradiţiile creştine şi fără o înţelegere şi acceptare a valorilor moral-creştine şi a rolului Bibliei în viaţa publică, nimeni nu poate măcar începe să înţeleagă adevăratul caracter al experienţei americane. Aşa cum scrie Carl Henry, “idealurile care au ridicat Vestul deasupra păgânismului antic, îşi au sprijinul şi sursa cea mai adâncă în Dumnezeul care S-a revelat pe Sine, care a fost şi este pentru creştini acel ‘summum bonum,’ sau binele suprem.”

În societatea de azi, discuţiile despre ceea ce este bine şi rău nu mai sunt permise, deoarece implică judecăţi morale; în generaţiile trecute copiii învaţau simplu şi clar, chiar în şcoli, despre moştenirea morală şi valorile tradiţionale, lucru care nu se mai întamplă astăzi. Astfel, de sub edificiul culturii, s-au luat proptelele; totul este relativ şi nimic nu este absolut. Nu e de mirare că responsabilitatea morală dispare.

3. Îndoctrinarea imorală

Agenda prezentă a educatorilor liberali, şi care preia tot mai mult atât sfera politicului cât si a educaţiei (în şcoli şi prin mass-media), este una socialistă, perspectiva umanistă spunând că nu există absolute morale şi nici surse ale adevărului şi semnificaţiei ultime.
Sistemele de învăţământ programează studenţii cu idei despre sacralitatea mediului, despre ‘moralitatea’ toleranţei şi a diversităţii, cât şi cu radicalismul individual, fără responsabilitaţile care trebuie să însoţeasca drepturile individuale. Astfel, ei pretind că deţin cheile viitorului, îndepărtând atât moralitatea creştină, cât şi valorile familiei. Astfel tinerii sunt îmbibaţi cu idei revoluţionare, repede pierzând respectul faţă de propria lor tradiţie a libertăţii. Odată înţelegerea istoriei fiind coruptă, ei devin ţinte ușoare pentru învaţătorii liberali ai ideologiilor politice, cât şi pentru profesorii universitari.

În prezent se duc bătălii în şcoli, la locurile de muncă şi în familii, asupra surselor autoritaţii morale în cadrul naţiunii, iar etica creştină este îndepărtată. Asistăm astăzi la un efort concertat de curăţare a mediului de valorile tradiţionale şi de instituire a noii agende politice ‘corecte,’ bazată pe diversitate.

4. Valori nesănătoase

Fenomenul homosexualității, de la păcat abominabil până în urmă cu două generaţii, a trecut la boală cu transmitere sexuală sau moştenită, în urmă cu o generaţie, a devenit acum un mod de viaţă alternativ, cu militanţi violenţi care luptă pentru legalitate şi chiar pentru prioritate în mai toate părţile lumii. Sentimentul antihomosexual este văzut ca o teamă iraţională, în special a creştinilor, faţă de sex! Şi se merge până acolo încât să se înceapă educaţia sexuală din grădiniţe şi să se dea prezervative copiilor de la vârsta de 5 ani! Rezultatul? Creșterea infecţiilor cu sifilis în rândul tinerilor cu până la 130%, iar rata infectării cu HIV a ajuns la 150%! Acesta este finalul a ceea ce se numea, mai ieri, ‘sex sigur…’ (în America).

Situaţia nu este prea mult diferită în România şi în celelalte ţări din fostul bloc comunist; libertatea visată şi aşteptată de decenii a adus cu ea şi un val uriaş de imoralitate şi cădere în promiscuitate, iar aici lucrurile progresează în rău într-un ritm foarte rapid, datorită mijloacelor moderne de comunicare şi acces la informaţie. Se confirmă iarăși cuvintele Mântuitorului că doar, “adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32). Informaţia, în loc să aducă libertatea promisă, aduce manipulare, dependenţă şi înstrăinare.

Deşi formal poporul român se declară creştin, practic trăieşte un păgânism de care până si pagânii s-ar ruşina; este suficient să menţionăm aici rata halucinantă a pruncuciderilor, rata divorţurilor, corupţia politicienilor şi a oamenilor de afaceri, dar şi decăderea morală a tinerei generaţii, care a înțeles libertatea ca o lume fără nici un fel de graniţă şi delimitare teritorială, socială, politică şi morală. Cuvintele adevărului însă avertizează solemn asupra acestor pericole capitale, “căci fiecare este robul lucrului de care este stăpânit” (2 Pet. 2:19), şi că, “oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului” (Ioan 8:34).
Recent, comisia de revizuire şi modificare a constituţiei României, după ce iniţial a acceptat amendamentul potivit căruia familia este definită ca unirea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie (propus de toate bisericile şi de mare parte a societăţii civile şi având şi peste 650.000 de semnături), a fost repus la vot şi respins în urma reacţiei televiziunilor şi a unor agenţii internaţionale pro-homosexualitate… Ceea ce arată, cât se poate de clar, cum adevărul este hărţuit, vândut, compromis, în funcţie de interesul şi jocul politic. Istoria, tradiţia, vocea poporului, morala, toate acestea sunt sacrificate în arena sălbatică a ‘noii moralităţi…’

5. Vacuumul moral

Această nouă realitate nu a venit accidental peste naţiunea noastră, ci este rezultatul proiectului global al stângii politice europene şi mondiale. Poporul român, cum observa atent şi cu regret preşedintele Romaniei Emil Constantinescu, are nevoie în primul rând de o reformă morală, fără de care nu se poate spera la alte tipuri de reformă reală. Omul, natura umană coruptă, are nevoie de schimbare radicală, de ieşire de la întuneric la lumină, pentru ca şi mediul să se schimbe, iar această schimbare radicală a gândirii şi mentalităţii, în termenii absoluţi ai Bibliei, se numeşte metanoia, adică pocăinţa (transformarea minţii umane pervertite şi înnoirea fiinţei, după chipul Celui ce a creat-o).

Şi în societatea românească, valorile relative, ambivalenţa morală şi relativismul cultural, au devenit primejdiile de moarte ale familiei. Relativitatea morală nu este decât o altă formă de imoralitate, definită în termeni morali! Aceasta conduce la fărădelege, care duce în final la anarhie. Iar Arnold Toynbee observa corect că, odată instalată, anarhia nu mai poate fi dată înapoi; este un proces ireversibil spre auto-distrugere…

Erwin Lutzer a scris,

Cei care doresc să creeze un stat secular în care religia să nu mai aibă nici o influenţă, vor produce, prin necesitate, lipsă de sens, rebeliune şi disperare. Astfel de condiţii deseori duc la un stat totalitar, instituit să restaureze ordinea prin mijloacele forţei brute. Când o naţiune își pierde rădăcinile morale, deseori se ridică un dictator care retrage libertăţile personale pentru a restaura ordinea.

Acesta este riscul sigur pe care ni-l asumăm astăzi, văzând cum ideologiile păcătoase sunt legiferate de către guvern. Însă pericolele sunt încă şi mai mari ştiind că atunci când o naţiune violează limitele morale stabilite de Dumnezeu, prin aceasta pune înseși existenţa civilizaţiei în pericol.

Notă: vom continua cu celelalte 6 aspecte ale decăderii morale ale unei națiuni în editorialul următor.