Notice: The called constructor method for WP_Widget in HynoTech\DropboxFolderShare\Widget is deprecated since version 4.3.0! Use
__construct()
instead. in /home/stefan/filadelfiasibiu.ro/wp-includes/functions.php on line 3916
Semnul 9 – Decăderea credinței creștine – Biserica Crestina Filadelfia Sibiu

Semnul 9 – Decăderea credinței creștine

În toamna anului 1993, la Chicago, a avut loc un eveniment religios care a cauzat destule controverse, dar care a fost şi aplaudat de media seculară timp de săptămâni după încheierea lui, ca fiind primul pas înspre toleranţă şi cooperare în domeniul religios. Despre ce a fost vorba?
Lideri religioşi din întreaga lume, reprezentând Protestanţi, Catolici, Evrei, Bahaii, Musulmani, Hinduşi, Budişti, Sick, Zoroastrişti, vrăjitori Jains şi Wiccan, cât şi alte religii mai mici, s-au întâlnit împreună în ceea ce a reprezentat cea mai mare adunare a liderilor religioşi şi spirituali din istorie.

Întâlnirea a cauzat controverse (lipsa Evanghelicilor, protestul Budiştilor, care nu au recunoscut că toţi se închină unui singur Dumnezeu, în religia lor neexistând conceptul de Dumnezeu, etc.), dar apogeul l-a reprezentat participarea lui Charles Colson, pentru a ridica premiul Fundației Templeton pentru progresul religiei, în valoare de un milion de dolari! (să ne reamintim ca Charles Templeton, fostul prieten si colaborator al lui Billy Graham în tinereţe, a devenit ulterior ateu, mai exact unul din cei mai mari agnostici ai lumii moderne). Evenimentul se întâmpla in 2 septembrie 1993 şi s-a încheiat cu o Declaraţie a eticii globale, care proclama solidaritatea participanţilor la valorile umane împărtăşite de toate marile religii ale lumii.

În prezentul articol, ne vom opri la câteva aspecte ale decăderii credinţei creştine, şi anume:

1. Un nou sincretism
2. Abordarea holistică
3. Teologia represiunii
4. Lucrurile lui Dumnezeu
5. America (sau România) de altădată

1. Un nou sincretism

În acelaşi an 1993, la doar două luni distanţă, peste două mii de reprezentante din cinci denominaţiuni mari, s-au întâlnit într-o conferinţă sub numele Re-Imagining (care tradus ar insemna o reformulare a imaginii), cu scopul de a redefini rolul femeilor în Biserica Creștină. Temele discutate au fost solidaritatea, globalizarea si unitatea (se putea altfel?), iar reprezentantele s-au rugat şi au invocat zeiţa Sophia, zeiţa antică a înţelepciunii, proclamând ca ea este pomul vieţii pentru cei care o recunosc!… De asemenea, aceste femei au participat apoi la celebrarea Cinei, ca o invitaţie la banchetul creaţiei, intonând incantaţii cu imagini sexuale explicite in cinstea Sophiei, mărturisind ca sunt, „femei după chipul ei…” Sponsorii acestei conferinte au fost de la Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC), pană la confederaţii de biserici Presbiteriene şi organizaţii care urmăresc realizarea unei Teologii Feministe.
Mai mult, evidenţe descoperite în dosarele KGB arată ca WCC a fost implicat direct şi infiltrat în operaţiunile comuniste timp de peste treizeci de ani. De asemenea, WCC a sponsorizat Consiliul Naţional African şi Frontul Patriotic din Zimbabwe, care s-a făcut vinovat de omorârea a peste 200 de albi, 1700 negri öi nouă familii misionare.

Şi acum se ridică întrebarea: ce fel de teologie propagă o astfel de organizaţie? Pentru că practicile ei acoperă un spectru larg păgân cât öi politic, de la cele amintite până la ritualuri păgâne de purificare, chemarea duhurilor morţilor, profanarea Scripturii prin citirea ei, „din perspectiva păsărilor, apei, aerului şi copacilor!”

2. Abordarea holistică

Datorită lipsei de direcţie a bisericilor, bărbaţi şi femei se îndreaptă cu miile înspre „înţelepciunea Orientului,” în căutarea semnificaţiei spirituale. Omul modern se întoarce la filozofiile antice, cum ar fi tratatele lui Lao-Tzu, vechi de peste 2400 de ani, la artele marţiale, tehnici de meditație bazate pe învăţături metafizice şi multe altele. Toate acestea fac parte din arsenalul Mişcării New Age, începând cu mişcările hippie din anii ’50 şi ’60, mişcarea beat (de la grupul Beatles), devenind apoi yuppie. Un instructor de „tai chi” a afirmat că, „astăzi foarte mulţi oameni sunt mai spirituali. Aceasta este Era. Ne transformăm. Am fost materialişti, dar acum încercăm să facem compromisul de a deveni şi spirituali.”

În Jesus Seminar (Seminarul Isus), care are loc de două ori pe an şi unde se face o examinare critică a realitaţii lui Isus din Nazaret prin metoda criticii textuale a evangheliilor, încet-încet au ‘curăţat’ evangheliile de aproape orice evidenţă istorică, susţinând ca Isus nu ar fi spus cu adevărat aproape nimic din ce înregistrează evangheliile, că nu ar fi făcut nici minunile scrise, că nu ar fi pretins nicăieri divinitatea, că nu a venit să aducă o religie şi că a murit într-un faliment total, lăsând în urmă o biserică plină de erori, confuză şi ipocrită… După ei, biserica creötină a fost o invenţie a apostolilor, care au ‘mistificat’ cuvintele lui Isus după propriile lor fantezii… Iar evanghelia originară a fost doar conspiraţia unui om care a eşuat lamentabil…

Ce nu pot explica ‘scolasticii’ de la Seminarul Isus este impactul asupra istoriei lumii pe care l-au avut cei 11 rustici din Palestina şi care au reprezentat esenţa dezbaterilor etice, morale şi filozofice în ultimii două mii de ani; nici felul în care Isus Hristos continuă să transforme mii de vieţi astăzi, ca şi în trecut şi multe altele. Prin pretinsa autoritate şi scolastică academică, acest grup de batjocoritori au transformat evangheliile si creştinismul într-o batjocură, aşa cum de fapt sunt chiar ei… Dar mulţi au devenit sceptici, agnostici, sau chiar necredincioşi datorită ‘studiilor’ acestor pretinşi ‘specialişti…’

3. Teologia represiunii

Pierderea credinţei şi a valorilor religioase ale unei naţiuni este în sine o formă de idolatrie. Atunci când coborâm imaginea lui Dumnezeu, ridicăm idolul omului. Dintr-o dată, omul ia locul lui Dumnezeu şi crezurile tradiţionale sunt adaptate pentru a face loc noii teologii.
Este exact procesul care a avut loc în Egipt, la sfârşitul mileniului unu î.Cr., în Grecia, în sec. IV î.Cr., în Roma, in sec. II d.Cr., în timpul Renaşterii prin naşterea Umanismului, cât şi în timpul Iluminismului Francez.

Astăzi, proliferarea sectelor New Age, împreună cu sincretismul radical si cu încercările de a rescrie Biblia, reprezintă portretul Americii fără credinţă. Insă America, prin influenţa ei exprimată explicit la Hollywood öi la Casa Albă, direcționează întreaga umanitate prezentă.
Noile ‘descoperiri’ ale americanilor în ce privește familia tradiţională, redefinirea valorilor (sau a non-valorilor), îndepărtarea oricăror standarde morale prin legalizarea imoralităţii, redefinirea minorităţilor şi a drepturilor lor, dezicerea de Creştinism, aderarea la ‘Post-Creştinism,’ sau la ‘Post-Modernism,’ noua toleranţă, etc., cât şi venirea ‘la pas’ a statelor din noua Uniune Europeană, toate descriu un declin global, o vreme de apostazie fără precedent în istorie.

Dar omul nu poate trăi numai cu pâine. Noi suntem fiinţe spirituale și este o foame a sufletului uman care nu poate fi satisfăcută de ceea ce ofera aici şi acum, o realitate care trece dincolo de viaţa fizică a trupului.

Chiar şi comuniştii au înţeles mai bine decât agnosticii şi ateii de azi, că omul este fiinţă spirituală şi că are nevoie mai mult decât de pâine. Rusia lui Stalin, cultul personalității şi venerarea atât a sfinţilor cât si a ‘viilor,’ România lui Ceauşescu, Cuba lui Fidel Castro, Korea lui Kim Ir Sen şi câte altele, toate la un loc arată câ aceste state şi regimuri politice aveau un caracter eclesiastic, dincolo sau împotriva pretinsului caracter ateist. Cum era şi în Roma antică, conducătorul era un zeu, iar poporul reprezenta închinătorii.

Tratatul lui Ludwig Feuerbach, The Essence of Christianity (Esenţa Creştinismului), în care susţinea că Dumnezeu reprezintă o simplă invenţie umană, că omul a creat un dumnezeu dupa chipul şi asemănarea lui (a omului), că religia a cauzat exploatarea şi a privat omenirea de propria spiritualitate şi divinitate, toate acestea s-au potrivit atât de bine minţii întunecate a lui Karl Marx, chiar înainte de a scrie Manifestul Comunist. Astfel, Marx (şi după el, toţi ucenicii lui), susține şi cere desfiinţarea religiei, care este ‘opiul popoarelor’ şi trecerea proprietăţii private în proprietatea statului, pentru ca omul să poată reveni astfel la comportamentul uman natural, acela de a servi semenilor. Marxiştii criticau religia, dar în special Creştinismul, deoarece acesta era o ameninţare la ceea ce urma să fie ‘dictatura proletariatului,’ prin afirmarea libertătii personale, a responsabilităţii morale, cât şi a unei stăpâniri mai înalte.
În consecinţă, au urmat politicile de suprimare, persecutare şi exterminare în masă, practicate atât de comunişti, cât şi de nazişti, scopurile lor fiind aproape similare.

4. Lucrurile lui Dumnezeu

Alexander Solzhenitsyn, care după caderea Comunismului s-a întors în patria lui natală ca ambasador al valorilor morale creştine, mărturiseşte un incident din timpul copilăriei lui, când era în desfăşurare Revoluţia Bolşevică şi când străzile Rusiei erau pline de sânge: doi ţărani vorbeau între ei despre cele întâmplate şi şi-au spus unul altuia câteva cuvinte pe care el nu le-a înţeles atunci, dar care i-au revenit în minte după ani şi atunci a înțeles foarte clar ce însemnau. „ Asta este pentru că L-am uitat pe Dumnezeu! De aceea ni se întâmplă toate aceste nenorociri.”
Ani mai târziu, acest mare om şi scriitor, a mărturisit că nu va uita niciodată înţelepciunea acestor cuvinte simple rostite de doi ţărani simpli…

Când oamenii au întors spatele lui Dumnezeu şi s-au întors spre idoli, a urmat întunericul şi condamnarea pe pământ. Însă aceleaşi greşeli sunt făcute şi astăzi, prin respingerea principiilor creştine pe care s-a format naţiunea. Criza acestui veac vine exact din acelaşi motiv: noi L-am uitat pe Dumnezeu şi ne-am întors spre noii intelectuali (ca şi grecii şi romanii) ai Iluminismului Francez, spre rasa Ariană a naziştilor şi spre sovietici – un dumnezeu străin creaţiei noastre.
Cataclismele fără precedent, tsunami din 2004 (care a măturat toate coastele Oceanului Indian, pline de nord-europeni veniţi în concedii la distractii dezmăţate), tornada şi tragedia din New Orleans (un alt ‘templu’ al corupţiei şi imoralităţii, de data asta în SUA), tsunami din Japonia şi ameninţarea nucleară globală, cutremure devastatoare in Haitti, prăbuşirea ‘gemenilor’ din New York, ‘primăvara arabă,’ inundațiile, cutremurul şi revoluţia din România, conflictele sângeroase din fosta Yugoslavie, ameninţarea nord-coreeană, catastrofa umanitară din Siria, etc., sunt toate semne ale judecăţii lui Dumnezeu asupra naţiunilor lumii si avertismente ale sfârşitului apropiat şi a judecăţii finale.

5. America (sau România) de altădată

Deteriorarea vitalităţii morale, economice şi religioase în cultura contemporană, a fost un proces lent şi distrugător. Este destul de greu de definit în timp, dar anul 1920 ar fi un start bun. Atrofierea reală însă, a început în anii 60, a continuat în progresie geometrică în următoarele decenii şi a atins apogeul în primul deceniu din veacul întâi al noului mileniu.
Tinerii americani nu mai vor să ştie de trecut, acesta prezentând interes doar în ce priveşte Visul American! Chiar acest fapt arată spre o generaţie dezrădăcinată, ruptă de trecut, dar şi fără valori şi standarde morale şi de calitate. Trecutul pentru ei înseamnă doar Marea Criză Economică sau Al Doilea Război Mondial; în rest, nimic! Trăiesc clipa de acum (Carpe Diem!), fără preocupări de viitor, ca să nu mai vorbim de suflet şi eternitate. Ori, o societate fără trecut, este o societate fără viitor…

La fel, puțini din noua generaţie a României ar fi dispuşi să se întoarcă la vremurile generaţiei trecute, considerând acest timp ca cel mai bun din istorie. Oare aşa să fie?
Cine îşi mai poate aminti de vremuri în care ospitalitatea românească era proverbială, cănd sătenii se cunoşteau toţi unul pe altul, când se salutau cu „Doamne-ajută!,” când nu aveau încuietori la uşă şi dormeau cu poarta deschisă, când nu existau camere de supraveghere video ori telefoane mobile care să ‘bruieze’ serviciile bisericii, când românul era om de omenie si România era ţară de basm…
Când românii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, erau nelipsiţi de la biserică, întreaga lor existenţă, geografic şi spiritual, fiind centrată în jurul bisericii şi arătând prin aceasta că esenţa naturii umane cât şi împlinirea ei este în mod primordial o problemă de suflet…
Cum ar fi spus Nicolae Bălcescu, „dincolo de culmea cea mai înaltă a Munţilor Carpaţi, se întinde o ţară mândră şi binecuvântată întru toate ţările semănate de Domnul pre pământ…” (Ardealul). Ce ar spune astăzi oare, acelaşi Nicolae Bălcescu, dar într-o altă Românie? Sau Lucian Blaga, sau Ion Luca Caragiale, sau Nicolae Iorga?

Pe nesimţite, o întreagă generaţie se îndreaptă spre prăpastie, respingând lecţiile trecutului şi ale istoriei pe care, în mod inevitabil, le va repeta. De data aceasta însă, nu va mai fi ca în trecut, pentru că toate semnele decăderii unei națiuni sunt îndeplinite la scară globală, lucru nemaiîntâlnit în istorie, ceea ce va duce la colapsul global, urmat de Judecata de Apoi. Dar cine mai crede astăzi într-o Judecată de Apoi? Oare nu este tocmai acesta mersul prezent al omenirii, în înstrăinarea de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui?

Încheiem cu o afirmaţie a lui Russel Kirk de la Heritage Fundation, care atinge această coardă sensibilă a existentei unei naţiuni,

În mod fundamental, problemele societăţii noastre sunt cauzate de decăderea crezurilor religioase (creştine). Pentru ca o cultură să supravieţuiască şi să înflorească, trebuie să nu se rupă de viziunea religioasă din care a răsărit. Astfel că este o mare necesitate de bărbaţi şi femei care să reflecteze la acest fapt şi care să muncească din greu pentru restaurarea învăţăturilor creştine ca un tot unitar şi credibil, din punct de vedere doctrinar.

Şi peste toate meditaţiile şi izvodirile minţii omeneşti răsună şi astăzi, la fel de clar, cuvintele Mântuitorului, „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra” (Mat. 6:33)