Notice: The called constructor method for WP_Widget in HynoTech\DropboxFolderShare\Widget is deprecated since version 4.3.0! Use
__construct()
instead. in /home/stefan/filadelfiasibiu.ro/wp-includes/functions.php on line 3916
Zece semne ale unei culturi in criza II – Biserica Crestina Filadelfia Sibiu

Zece semne ale unei culturi in criza II

Continuăm meditaţia începută în urmă cu câteva luni, prezentând cadrul teologic (doctrinar şi moral) cât şi teleologic (al scopului final), aşa cum le găsim prezentate în Sfintele Scripturi.

TEOLOGIE
Prezentăm mai jos această realitate atât istorică cât şi spirituală, aşa cum a fost identificată în urmă cu aproape două milenii de apostolul Pavel, inspirat şi însuflat de Duhul Sfânt, “căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 2:10). Iar implicaţia practică a acestei analize este tot Cuvântul Adevărului care ne îndeamnă de şapte ori într-o singură carte, ”Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul:” (Apoc. 2:7, 11, 17, 29; 3:6, 13, 22).

Pentru analiză şi contextualizare, am ales pasajul din cartea Tit, finalul capitolului 1, mai exact versetele 12-16.

Unul din ei, chiar proroc al lor, a zis: “Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.”
Mărturia aceasta este adevarată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă, şi să nu se ţină de basme evreieşti şi de porunci date de oameni, care se întorc de la adevăr.
Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.
Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună (Tit 1:3-8).

Pasajul se referă la Cretani, deci la o civilizaţie cândva, la o cultură (sau subcultură), la o realitate care a devenit endemică şi fără echivoc (‘cretanii,’ toţi, şi ‘totdeauna,’ deci un mod general de viaţă), la o stare de decădere spirituală generalizată şi la un pericol iminent. Speranţa, singura, este în transformarea inimii, şi aceasta doar prin lucrarea tainică şi supranaturală a Duhului Sfânt. Pentru ca aöa ceva să se întâmple, o condiţie se impune imperios: pocainţa inimii şi credinţa în Dumnezeu şi în Cuvântul Său (să nu uităm că ei s-au întors de la adevăr spre învăţături, mituri, filozofii şi religii omeneşti). Rezultatul va fi vindecarea inimii (a sufletului), speranţă pentru ei şi pentru copiii lor; altfel vor fi îndepărtaţi de la Faţa lui Dumnezeu…

TELEOLOGIE: Mustrare aspră
(analiza pe versetul 16)

I. ÎNCHINARE (Dumnezeu)
II. ÎNVĂȚARE (“cunosc”)
III. ÎNGÂMFARE (“se laudă”)
IV. IPOCRIZIE (”cu faptele Îl tăgăduiesc”)
V. ÎMPOTRIVIRE (“nesupuşi”)
VI. INUTILITATE (”netrebnici pentru orice faptă bună”)

CONCLUZIA: ÎNDEPĂRTARE de la Faţa lui Dumnezeu (“sunt o scârbă”)

În cadrul larg al temei (Culturi în Criză), fenomenul aparent izolat al locuitorilor insulei Creta, prin direcţia şi implicaţiile ultimului verset devine leit-motiv al civilizaţiei începutului de Mileniu Trei şi al ‘sfârşitului veacului’ despre care vorbea Mântuitorul, Domnul Isus Hristos. Începutul veacului douăzeci şi unu devine astfel sfârșit de veac şi de mileniu, sfârşit de cultură şi sfârşit de istorie. Şi vorbim aici de istoria prezentă, dar să nu uităm că aceasta nu este singura istorie a lumii; înaintea ei, din eternitatea trecută, paralel cu ea şi întrepatrunsă în chip tainic, cât şi după ea, în eternitatea viitoare, Istoria Mântuirii îşi desfăşoară cursul după ceasul divin, cu neputinţă de a fi schimbată ori afectată de meschinăria omului înstrăinat de Creator, arogant şi răzvrătit de la început şi până la sfârşit, însă complet neputincios înaintea morţii fizice și, cu atât mai puţin, înaintea celei eterne, moartea a doua…

Suntem cu toţii martori oculari ai împlinirii previziunii lui Andre Malraux care, cu jumătate de veac în urmă a spus memorabilele cuvinte, „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc,“ la nici un deceniu după începutul lui… Însă religia nu poate mântui pe nimeni; dimpotrivă, religiile lumii, inclusiv Creştinismul ca şi Creştinătate, au pus vârf nelegiuirii omului în îndepărtarea lui de Dumnezeu – Creatorul, cauzând peste 90% din războaiele istoriei. Doar întoarcerea la Creator, prin credinţa în lucrarea mântuitoare a lui Hristos, Dumnezeu întrupat în istorie şi Cel care a substituit întreaga rasă umană în moarte, biruind-o prin Înviere, readuce viața eternă creaturii, făcută de la început după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Dacă există o existenţă eternă fericită a vieţii şi care este întoarcerea la comuniunea cu Creatorul, există implicit şi o existență eternă damnată a morţii, îndepărtarea fără echivoc şi definitivă de la Faţa lui Dumnezeu, Creatorul tuturor, văzutelor şi nevăzutelor. Aceasta este ceea ce se numeşte „plânsul şi scrâşnirea dinţilor…“

Posibilitatea izbăvirii de moartea eternă (moartea a doua) şi implicit a vieţii eterne fericite, este oferită tuturor, fiind darul lui Dumnezeu, prin pocăinţa faţă de Dumnezeu şi prin credinta în Domnul Isus Hristos, jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre. Intrarea în Împaraţia veşnică a lui Dumnezeu, Tatăl nostru, şi a Domnului nostru Isus Hristos, este oferită în dar de Cel care a spus,

Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere; ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani (Ap. 20:6).
Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Ferice de cei ce îşi spală hainele ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate (Ap. 22:12-14).

Culturi şi civilizaţii s-au ridicat şi au apus; toate culturile lumii vor cădea deodată şi împreună cu ele toate popoarele lumii. Va rămâne însă un popor, Poporul lui Dumnezeu şi o Împăraţie, Împărăţia lui Dumnezeu. Şi un cuvânt solemn de încheiere,

Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi de Cel ce vă vorbeşte! C[ci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte de cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, al Cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată, nu numai pământul, ci şi cerul.“ Cuvintele acestea, “încă o dată“ arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. Fiindcă am primit dar o Împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor“ (Evr. 12:25-29).