Zece semne ale unei culturi in criza III

Dacă vă mai amintiţi, în primul editorial am analizat o criză de sistem a ceea ce se numeşte astăzi (încă) Creştinătate şi anume problematica fundamentală a Învierii istorice, în trup, a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. De această realitate istorică, sau condiționată de ea, este întreaga credință creştină, Învierea din morţi a Domnului Isus Hristos reprezentând piatra unghiulară a întregului edificiu. Dacă aceasta este, cumva, îndepărtată, totul se prăbuşeste şi nu mai rămâne decât un morman de dărâmături dezolante.

Şi totuşi, nu înseamnă că cineva ar putea aşeza o altă temelie şi nici că această temelie ar putea fi îndepărtată de o mână omenească; dimpotrivă, indiferent de credinţa sau necredinţa cuiva, Învierea lui Hristos din morţi este şi rămâne realitatea cea mai mare şi cea mai documentată istoric a Istoriei lumii. Aici vorbim de destine umane, condiţionate pentru eternitate de modul în care se raportează acestei realităţi istorice obiective; căci destinul fiecăruia (etern pentru fiecare) este determinat de credinţa (sau necredinţa) în Moartea Ispăşitoare pe cruce, Îngroparea, Învierea triumfătoare din morţi, Înălţarea la cer şi Întoarcerea glorioasă a Domnului nostru Isus Hristos, şi acestea toate formează, într-un cuvânt, Evanghelia Mântuitoare, cea mai bună veste auzită vreodată. În cuvintele apostolului Pavel, „Evanghelia lui Hristos este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede“ (Rom. 1:16). Iar apostolul Ioan atenţionează cititorii (şi ascultătorii, sau privitorii) de pericolul de moarte al necredinţei în Întruparea, dar şi în Învierea lui Hristos, fiindcă Duhul care mărturiseşte, este argumentul şi dovada supremă a Învierii:

Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: Orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este acum în lume.“ (1 Ioan 4:2-3).

Iată-ne astfel ajunși la mărturisirea (şi necesitatea cărţii) marelui teolog baptist al secolului trecut, George Eldon Ladd, I Believe In Resurrection (Eu cred în Înviere); aceasta în contextul unui creştinism (sau mai corect, creştinătate) formal, superficial, mort. Căci fără Înviere creştinismul îşi pierde majusculele, adică personalitatea şi autencitatea, rămânând doar o religie mai nouă şi mai modernă între marile religii ale lumii şi nimic mai mult…Poetul Ioan Alexandru, transfigurat de realitatea Învierii lui Hristos, dar şi cutremurat de realitatea înfricoşătoare a morții eterne, ne-a lăsat aceste nemuritoare cuvinte:

E gol Cuvântul absenţă fără Întrupare

fără Înviere n-are ce veni

e numai moartea în lucrare

hrănit de ea zi după zi

ce mă aşteaptă-i destrămare

dar Logosul se zămisli

şi dacă mor numai voi adormi

pentru o clipă cât o sărbătoare

numai viaţă sunt, voi fi.

(Pământ transfigurat)

Revenind la cuvintele marelui apostol al neamurilor, deci şi al nostru, Pavel,

Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credința voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevarat că morţii nu înviază. Căci dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică şi voi sunteţi încă în păcatele voastre şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii. Dar acum Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia in Hristos

(1 Cor. 15:13-22).

Pasajul de mai sus este de un raţionament şi o logică care trasnscede orice echivoc omenesc. Poate vom reveni în viitor la o analiză detaliată a acestor afirmaţii fundamentale despre viaţă şi moarte. Acum însă, iată care sunt cele zece semne ale unei culturi în criză:

A. DECĂDEREA SOCIALĂ

        1. Criza Fărădelegii

        2. Lipsa Disciplinei Economice

        3. Creșterea Birocraţiei

B. DECĂDEREA CULTURALĂ

        1. Declinul Educaţiei (Învăţământului)

        2. Slăbirea Fundamentelor Culturale

        3. Lipsa Respectului pentru Tradiţie

        4. Creşterea Materialismului

C. DECĂDEREA MORALĂ

        1. Creşterea Imoralităţii

        2. Decăderea Credinţei Religioase

        3. Devalorizarea Vieţii Umane

Până la întâlnirea viitoare, să analizăm, să medităm şi să decidem să credem în Hristos; pentru că

HRISTOS A ÎNVIAT!

Lăudat fie Domnul!