Zece semne ale unei culturi in criza

Civilizaţii şi culturi mari au apărut dintr-o dată, în istoria lumii, ca din neant, necunoscute sau nerecunoscute înainte, s-au extins prin cuceriri rapide, s-au dezvoltat şi consolidat prin dinastii puternice care au conservat puterea dobândită prin lupte sângeroase, au atins un apogeu al puterii şi al gloriei, pentru ca apoi, cu o repeziciune la fel de mare ca a ascensiunii, uneori chiar mult mai mare (o singură noapte fiind de ajuns pentru căderea Babilonului), să coboare înapoi în neantul din care s-au ridicat, cele mai multe dispărând definitiv din istoria ulterioară a lumii…

Care au fost factorii ce au determinat ridicarea şi căderea marilor imperii şi civilizaţii, de ce nici unul nu a rezistat peste veacuri (cu exceptia notabilă a Imperiului Roman dar care, în final, a avut şi el aceeaşi soartă cu ceilalţi), care au fost „secretele“ puterii, înfloririi, dar şi ale căderii, iată doar câteva întrebări asupra cărora Jim Nelson Black şi-a concentrat studiul atent pentru o perioada lungă de timp, găsind răspunsuri surprinzătoare şi şocante pentru omul şi istoria modernă.
“Nu este nimic nou sub soare,” a spus cu aproape trei mii de ani în urmă regele Regatului de Aur al Israelului, Solomon, omul cel mai înțelept dintre toţi care au trăit vreodată pe pământ, iar Jim Nelson Black confirmă aceasta prin studiile şi cercetările lui.

Au existat zece semne comune tuturor acestor mari civilizaţii ale lumii, semne care, atunci când s-au împlinit şi existau toate în acelaşi timp, au determinat invariabil şi inevitabil prăbuşirea definitivă şi irevocabilă; căderea nu s-a produs în fiecare caz în acelaşi mod sau în aceeași perioadă de timp însă, ceea ce este esential, este că nu a mai putut fi împiedicată în nici măcar unul dintre cazuri…

Care sunt aceste zece semne şi la ce se referă fiecare din ele, în numărul viiitor al editorialului.
Deocamdată este de ajuns să spunem că ele cuprind societatea (civilizaţia) în absamblu, devin un mod nou de viaţă, comun şi normal pentru cei dinăuntrul acestei realităţi, însă aberant şi cu totul anormal privit din afară. Căderea lor era aşteptată ca zorile de popoarele asuprite din interiorul perimetrului graniţelor lor şi, în ajutorul lor, au venit împaraţi mari din afară (care au devenit mari, cucerind aceste imperii), purtaţi şi ei de aceleaşi ambiţii ale măririi, puterii, bogăţiei şi gloriei şi care, la rândul lor, au repetat aceleaşi greşeli ca predecesorii lor, ajungând şi ei la acelaşi punct terminus al istoriei, şi anume prăbuşirea definitivă…

“Ce a fost, va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: “Iată ceva nou!” de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră” (Ecl. 1:9-10).

Istoria se repetă, aşa cum şi creaţia lui Dumnezeu îşi reia acelaşi ciclu în fiecare an, însă de fiecare dată într-un mod nou. Dacă această lectie a Creaţiei ar fi învăţată bine şi de catre om, coroana creaţiunii lui Dumnezeu şi stăpânul (ispravnicul) ei, aşa cum a rânduit Dumnezeu lucrurile de la început, aceste catastrofe umanitare despre care vorbim ar fi putut fi, foarte uşor, evitate.

Scopul analizei istorice este prezentul, adică societatea contemporană, cu toate realizările şi problemele ei. Şi cum semnele unei culturi în criză, identificate fără exceptie în toate cazurile analizate, sunt indicatoare sigure ale unui drum fără întoarcere, spre o mare şi definitivă prăbuşire, este de o importanţă capitală analizarea situaţiei prezente și identificarea lor (dacă există), pentru a determina stadiul la care se află societatea modernă (sau post-modernă, deşi acest termen ne strecoara fiorii că ar putea fi deja prea târziu pentru o astfel de analiză, ea doar confirmând inevitabilitatea sfârşitului…).

Analiza este facută pe societatea americană de sfârșit de secol 20, însă noi o vom extrapola şi contextualiza asupra societăţii noi europene în general şi româneşti în special (fiind, de fapt, parte a aceleiaşi realităţi istorice, doar puţin întârziate).

Mai există sau nu speranță pentru viitor (măcar pentru o generaţie), care ar fi aceasta şi care sunt condiţiile pentru ca soarele să răsară din nou peste poporul acesta, cât şi alte întrebări chinuitoare, existenţiale, metafizice, îşi vor găsi un posibil răspuns tot în numerele viitoare ale editorialului, în acest an de grație, sperăm noi, când toţi specialiştii recunosc un an al unei crize mondiale fără precedent în istorie, 2009.