( despre Înviere, Înălțare și Împlinire )
Revenim, dupa o întrerupere cauzată de motive atât obiective cât și subiective.
”Eu cred în Înviere!” este titlul unei cărți apărute pe la jumatatea deceniului opt al secolului trecut, la mai puțin de un deceniu de când credința creștină a început să fie supusă unui atac continuu și susținut al necredinței, toleranței (sau intoleranței), sincretismului și ecumenismului (cea mai periculoasă formă a necredinței, deoarece prezintă o credință generalizată, diluată, falsificată); sub acest titlu deci, încercăm să reafirmăm credința ”dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 3) și să luptăm pentru ea.
Problema învierii fizice a lui Isus, a învierii morților, unii pentru viață, iar alții pentru ocară veșnnică, va deveni și în Răsărit o problemă odată cu zorii noii libertăși politice de după 1989. Învierea implică judecata, iar judecata implica dreptatea. Crezul niceean și constantinopolitan le afirmă pe amândouă, dar cine îl mai recită sau îl mai crede?
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, tuturor văzutelor și nevăzutelor, și într-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care pentru noi oamenii și pentru a noastră mntuire, S-a pogorat din ceruri, S-a facut om și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, și a pătimit și S-a îngropat și a înviat a treia zi după Scripturi, Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor, aștept iînvierea morților și viața veacului ce va să fie?
Creștinătatea Apuseana aștepta să audă vocea lui George Eldon Ladd, marele teolog evanghelic al secolului trecut, dacă el însusi mai crede în învierea lui Isus sau nu. Asa s-a născut o carte care nu ar fi trebuit să fie scrisă, pentru că, ”daca n-a înviat Isus, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre” (1 Cor. 15:17).
Si tocmai aici este problema, păcatele noastre, păcate despre care Biblia spune că duc la moarte și moarte veșnică, dacă nu ne pocăim de ele pentru a primi iertarea lui Dumnezeu, îndreptățirea prin credință și darul vieții veșnice. Epoca numită ostentativ Post-Crestina s-a lepădat de credința adevărată, fiind una a consumerismului, îmbuibării, imoralității și idolatriei. Au apărut și marii predicatori, apărători și susținători ai noii moralități, care predică prosperitate, sănătate, succes, împlinire pe toate planurile (mai puțin spiritual, aș spune eu)… Unul dintre ei (proroc al lor!), pastor astăzi al celei mai mari biserici evanghelice americane și care are programul cu cea mai largă audiență ăn America (de asemeni, transmițând în alte peste 100 de țări ale lumii, între ele fiind și Romania, prin Alfa&Omega TV), a mărturisit public că în predicile lui el nu foloseste deloc cuvantul pacat! Dacă nu este păcat, atunci nu este nici pocăință, iar fără pocăință evident că nu putem vorbi de iertarea păcatelor și de înviere. Cuvintele Mântuitorului, ”daca nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel,” sunt străine astăzi de predicarea acestor ”apostoli nespus de aleși…”
Asistăm astfel la o decreștinizare a Creștinismului, adică la o dezbrăcare de credința apostolică și la o trecere spre o credință care nu se deosebeste cu nimic de necredință, o credință surogat, incompletă, falsă, drăcească în final, deoarece conduce inevitabil spre Iad.
Înălțarea lui Isus la cer nu este cu putință fără învierea Lui. Iar promisunea Duhului Sfânt, ”Cel care va dovedi lumea vinovată în ceea ce privește păcatul, dreptatea și judecata” (Ioan 16:8), nu este cu putință fără înălțarea lui Isus la Tatăl. Toate acestea împreună, coborârea, prezența și lucrarea Duhului Sfânt în inima noastră, îndreapta spre revenirea lui Isus:
”și iarăși va să vină, cu mărire și slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.”
Avem deci astăzi o biserică fara crez, fără păcat, fără pocăință și fără Hristos. Dascalul pocaintei ar fi și astăzi exilat dacă cumva ar apărea și ar predica împotriva păcatului în Catedrala de Cristal, asa cum o facea în secolul al IV-lea în Catedrala Constantinopolului.
EU CRED ÎN ÎNVIERE! Și în toate implicațile ei, prima și cea esențială fiind nașterea din nou, din apă și din Duh, cea care ne aduce și ne duce în împărăția eternă a lui Dumnezeu:
”după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă” (Rom. 6:4).
C.M.
Iunie, 2008