Prefață

Iată, în câteva cuvinte, la ce se referă EDITORIALUL care va apare în aceastaă pagină:

Trăim într-o lume aflată în criză profundă. Este o criză de sistem, existențială, ținând cont că societatea umană a încercat până acum toate formele posibile de organizare și conducere, fără să fi ajuns la idealul urmărit de mii de ani de istorie. Nici dictatura și nici libertatea nu au adus fericirea căutată și împlinirea ființei umane în viața aceasta atât de scurtă. Problema fundamentală și de care se leagă direct destinul etern al ființei umane (căci omul este, în final, o ființă spirituală), nu este de natură organizatorică, politică ori socială, ci este una de natură spirituală. Iar libertattea adevărată nu este cea politică și nici cea personală („fac ce vreau”) ci, așa cum o definea marele gânditor al sec. al XVIII-lea William Law, ”adevărata libertate nu este să faci ceea ce vrei, ci să faci ceea ce trebuie, adică ceea ce este corect.” 

Problema care se ridică imediat este cine hotărăște ce este corect sau ceea ce trebuie, lumea fiind plină de teorii, de filozofii și de concepții diferite despre lume și viață. Și răspunsul nu poate fi decât unul singur și anume Adevărul. Dar, ”ce este adevărul?” L-a întrebat Ponțiu Pilat pe Isus din Nazaret. Adevărul este și el unul singur, absolut, imuabil, necreat și etern: ”Eu sunt calea, adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Adevărul absolut, singurul la care orice ființă umană se poate și trebuie să se raporteze individual, dar și colectiv (omul fiind și o ființă socială), este o Persoană, Fiul întrupat al lui Dumnezeu, Răscumpărătorul și Mantuitorul ființei umane căzute în păcat.                                 Și am ajuns aici la a doua problemă fundamentală a existenței, cea legată de natura umană și anume că omul, având o natură spirituală și fiind creat de Dumnezeu, ”după chipul și asemănarea Lui,”  datorită păcatului originar a devenit o ființă păcătoasă prin naștere, cu o natură păcătoasă dobândită și fără speranță de salvare.

Singura cale (posibilitate) de salvare nu putea veni din acest sistem păcătos, ci doar din afara lui, și anume prin întruparea Adevărului, Cuvântul etern al lui Dumnezeu, în Persoana Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos. Și acesta este Cuvântul Evangheliei mantuirii prin care orice om venind în lume poate fi mântuit, anume prin credința în Domnul Isus Hristos și în jertfa Lui ispășitoare pe cruce. Iertarea păcatelor și nașterea din nou devine astfel calea spre Dumnezeu și viața veșnică. Omul păcătos trebuie neapărat să fie nascut din nou, adică de sus, din apă și din Duh (Ioan 3), ca să poată vedea și să poată intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Dar Împărăția lui Dumnezeu a venit printre noi prin venirea în lume a Împăratului, Cel care a adus Împărăția în sufletele oamenilor și deci, în lume. Iar prezența Împărăției în om va determina și natura nouă a Împărăției în cel ce o primește, anume chipul lui Hristos.             Am ajuns astfel la soluția problemei și la rezolvarea crizei și anume pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul Isus Hristos. Acesta este, după cum spune și apostolul Pavel, ”tot planul lui Dumnezeu” (FA 20).

Decăderea lumii (împreună cu sistemele ei) se face progresiv și continuu; fiecare generație adoptă un standard moral social mai coborât decât al generației dinainte. Ceea ce era imoral pentru părinții noștri, devine noua moralitate prezenta, iar noua moralitate va deveni mod de viață alternativ în generația viitoare, pentru a deveni normă morală în a treia generație! Nu întâmplător păcatele părinților au consecințe până la a treia și a patra generație. Cât poate și cât va merge asa? Până se acumuleaza o cantitate de imoralitate care întrece măsura îndelungii răbdări a lui Dumnezeu ceea ce, în lipsa întoarcerii la Dumnezeu cu pocăință și schimbare morală, aduce inevitabil manifestarea judecății lui Dumnezeu asupra unei civilizații întregi. Asa au pierit marile civilizații și s-au ridicat altele în locul lor; iar America nu face excepție.  Tocmai acesta este obiectul analizei obiective, istorice, a istoricului și teologului Jim Nelson Black, care identifică un tipar în sistemele corupte (toate) ale istoriei culturii și civilizației umane.

Zece semne ale decăderii umane – acesta este subiectul și obiectul analizei prezente. Când toate aceste zece semne ajung să fie prezente în interiorul unei societăți, judecata este la ușă și căderea este doar o problemă de timp. Dar încă mai este speranță; suntem aproape de marginea prăpastiei, ne mai putem opri, iar cartea este un îndemn și o chemare persistentă la aceasta. Pe parcurs am făcut și unele observații și comentarii privind societatea românească prezentă, lucrurile devenind prea evidente la scară globală pentru a nu fi luate în serios. Politica de globalizare a devenit mărul discordiei în ultimele decenii, fiind obiectul multor proteste în masă, dar fiind și subiectul celor nouă puternici ai lumii, care o impun împotriva oricărei rezistențe sau contradicții. Parcă ar pregăti un drum secret, dincolo de privirile curioșilor și ignoranților, cunoscut însă bine de cei care cunosc Adevărul și anume drumul lui Anticrist și care va grăbi încheierea istoriei prezente a lumii. Toate însă profețite cu mult înainte de a se întâmpla de Cel care le-a rânduit pe toate și care le conduce spre scopul final și anume o creație nouă. Vestea bună este că această creație nouă începe încă de pe acum, într-o dimensiune personală, interioară, spirituallă; este nașterea din nou în Împărăția lui Dumnezeu, pecetea răscumpărării și arvuna moștenirii sfinților în lumină.

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:12-13).

„Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl“ (Ioan 1:14).

***