Creşterea neaşteptată a indicilor bursieri indică, pentru economiştii profesionişti, faptul că aceasta sporeşte riscul inflaţiei, schimbând astfel dinamica financiară a pieţei şi duce la unele forme de manipulare tehnică care ar ameninţa siguranţa investiţiilor lor. Aici intervine pe piaţă Bordul Rezervelor Federale (sau Banca Naţională, în cazul Romaniei), care întăreşte creditul pentru a opri economia de la o înfierbântare excesivă. Astfel ştirile ‘arzătoare‘ legate de creşterea economică sunt ‘domolite’ de experţii Casei Albe (guvernatorul BNR), care cheamă la prudenţă şi ne asigură că nimeni nu trebuie să se teamă (respectiv de creşterea inflaţiei). Astfel de ‘exerciţii financiare’ indică spre ceea ce se cunoaşte sub denumirea de
1. Frica de eşec
Teama lor este reprezentată de dezvoltarea unui model al manipulării necontrolate a pieţei care ar putea ameninţa sau chiar distruge siguranţa întregii lumi în doar câteva zeci de minute.
Dacă ne gândim că aceste observaţii au fost făcute în 1994, marea criză financiară şi de sistem din ultimii trei ani a venit ca împlinire a unei profeţii ‘economice’ făcută de un istoric si teolog creştin. După cum am văzut însă, nu este vorba de probleme economice în esenţă, ci de aspecte spirituale şi morale de fond.
Lipsa siguranţei economice determină pe mulţi investitori serioşi să caute din nou disperata securitate a terenurilor şi a aurului, iar acest semn este unul sigur al nesiguranţei. Atât Statele Unite cât şi Comunitatea Europeană au trecut prin cea mai rea recesiune din anii ’30 încoace, nici imobiliarele şi nici aurul nemaioferind nici un fel de siguranţă; culmea ironiei, ceea ce părea sigur ieri, chiar acest domeniu a declanşat criza fără precedent şi anume imobiliarele, astăzi…
Teama şi lipsa de siguranţă îi cuprinde chiar pe economiştii de vârf ai lumii, în special teama că sistemul va colapsa. În lumina războaielor, dezastrelor naturale, şi a crizelor de tot felul, încrederea în propriile proiecte pentru viitor cu greu mai poate părea realistă. Spectrul întunericului nu va dispărea...
Am analizat acest prim aspect mai în detaliu, pentru a ilustra nesiguranţa omului modern în chiar propriile modele care păreau atât de sigure şi prospere altă dată...
Alte aspecte ale pierderii disciplinei economice cuprind:
2. Economia condamnării (a Judecăţii de Apoi)
Criza de proporţii globale din care economiile naţionale se zbat să iasă, a fost ‘prezisă‘ de economişti şi sociologi cum au fost Dale Davidson şi Lord William Rees-Mogg, care au prezis o criză economică mult mai severă decât cea a anilor ’30 şi asta în urmă cu peste 17 ani, în urma unei atente analize a tendinţelor şi mecanismelor economice ale economiei USA, indicând că un colaps al economiei americane va atrage după sine toate celelalte economii, cu implicaţii care nu pot fi decât sumbre, în cel mai bun caz; fapt confirmat de ceea ce a urmat, începând cu criza imobiliarelor şi apoi a sistemului bancar din USA, din 2007.
3. O perioadă de ajustare
Istoric, condiţia economiei americane din anii ’93 reprezenta paralela perioadei care a condus la Marea Criză din anii ’30. Modelele istoriei, începând de la Egiptul antic şi până astăzi, ne arată precis spre ce ne îndreptăm. De exemplu, căderea Zidului Berlinului şi dislocarea Europei Răsăritene, au venit în urma unui ciclu predictibil, spun Davidson si Rees-Mogg, exact la 50 de ani de la începutul celui de Al 2-lea Război Mondial. Ciclul de 500 de ani însă, este şi mai relevant: apogeul economiei Romei a ajuns în timpul lui Cezar Augustus, în timpul vieţii şi lucrării Mântuitorului; 500 ani mai târziu, întregul Imperiu a colapsat. În anul 1000, noua Europă consolidată ieşea din Evul Mediu Întunecat; după 500 ani a urmat Renaşterea şi Epoca Modernă. Acum, la 500 ani după Renaştere, ne confruntăm cu un alt ciclu; va fi unul de consolidare sau de colaps? Foarte probabil că va conduce la o nouă dezordine mondială…
4. Supraîncordarea imperială
Cartea lui Paul Kennedy, The Rise and Fall of the Great Powers (Ridicarea şi Căderea Marilor Puteri), publicată în 1986, este una care abordează cel mai bine aceste aspecte. Bazat pe o teorie economică, studiul arată că America este pe marginea prăpastiei, nemaiputând deţine supremaţia în lume şi neavând resurse să o susţină. Ipoteza ‘sumei zero’ arată că în lume există doar atâta bogaţie şi că prin aroganţă şi imperialism America deţine un fals avantaj, care nu mai poate rezista în picioare.
5. Schimbarea Ordinii Mondiale
Lumea Veche nu cunoaştea creditul şi datoria, în sensul în care sunt ştiute astăzi, motiv pentru care ideea unei datorii la scară mare era de neimaginat; plata se făcea cash. Astfel, variaţiile pieţei nu puteau fi afectate major de figuri, rapoarte sau indici falşi, bazaţi pe încrederea consumatorului.
Doar în secolul 20 a apărut ideea de bunăstare ca instrument guvernamental. Nevoiaşii au fost lăsaţi în grija bisericilor şi a organizaţiilor de caritate şi filantropice. Guvernul însă, niciodată nu era îndatorat populaţiei, lucrând cu capital generat din tarife, taxe vamale, impozite şi tot felul de alte taxe ale populaţiei către stat. TVA-ul a aparut doar în a doua jumătate a secolului XX şi acest fapt nu trebuie uitat.
Primul Război Mondial a creat premizele confiscării bogăţiei de către guvern, al 2-lea a făcut din ea o lege, apoi programele sociale ale guvernului au devenit calea prin care bogăţia se scurge de la indivizi spre guvern… Rezultatul a fost un socialism de stat. A rezultat un nou model economic, cristalizat prin formarea Băncii Mondiale şi a FMI, care au redefinit complet datoria, creditul şi cheltuielile guvernamentale şi au reprezentat începutul Noii Ordini Internaţionale.
6. Puterea pentru a distruge
John Marshall, la începuturile naţiunii americane, a spus că, “puterea de a impune taxe este puterea de a distruge.” Principiul taxelor nelimitate şi al controlului finanţelor de catre stat i-a determinat pe vrăjitorii financiari ai Europei să conceapă o Bancă Naţională, care a dus la naşterea ‘bancherilor monopolişti,’ care aveau un scop îndoit: să controleze toată bogăţia anterioară (inimaginabilă) pe de o parte, şi să influenţeze politicile economice şi politice ale întregii lumi.
7. Schimbarea regulilor
Treptat, după mai multe încercări nereuşite, s-au schimbat regulile prin cel de al 16-lea Amendament la Constituţia SUA, care legaliza astfel impozitul pe venit, in 1913, cu restricţii însă, până la 1% din populatie şi să nu depăşească 7% din venit pentru cei cu venituri mari. S-a ajuns însă la 77% în câţiva ani, şi chiar la 97% în câteva perioade! A coborât apoi la rata curentă de 35% în timpul administraţiei Clinton. Aceasta va duce inevitabil la ceea ce urmează şi anume,
8. Colapsul apropiat
Toate aceste lecţii la obiect din istorie, ne spun că drepturile personale au fost co-optate de aşa numiţii experţi. Guvernul a creat criza datoriilor, iar nivelul primejdios al insolvabilităţii poate distruge naţiunea în viitorul foarte apropiat. Prezenta criză a bugetarilor este chiar o evidenţă a sumelor uriaşe înghiţite de această ‘gaură neagră‘ destinată să asigure bunăstarea şi siguranţa…
Lipsa disciplinei economice distruge atât naţiunea cât şi indivizii.Toate lecţiile istoriei confirmă acest adevăr incomod sistemului de piaţă prezent, şi este cert că astăzi naţiunea se află în cel mai mare risc financiar. Societatea modernă de consum şi care încurajează la nesfârşit consumul, uită că şi acesta are o limită de care nu se poate trece; iar frizarea limitei înseamnă colaps. Următorul colaps însă, va fi cel din urmă, pentru că va fi total şi fatal.
Ceea ce ar putea schimba status-ul prezent, vulnerabil şi periculos de moarte, este doar rugăciunea, implicarea în acțiuni cetăţenești de grup şi o abordare serioasă a acestor aspecte nu doar economice, ci şi spirituale (şi, de fapt spiritualul determină economicul, întâi apare declinul spiritual şi acesta conduce la anarhie socială şi economică).
Cea mai bună apărare este ofensiva pozitivă şi acum este timpul cel mai bun de luat atitudine!
Şi un cuvânt de încheiere al apostolului Petru:
Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr- o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui, fără prihană, fără vină şi în pace (2 Pet. 3:11-14).