Notice: The called constructor method for WP_Widget in HynoTech\DropboxFolderShare\Widget is deprecated since version 4.3.0! Use
__construct()
instead. in /home/stefan/filadelfiasibiu.ro/wp-includes/functions.php on line 3924
Semnul 10 – Devalorizarea vieții umane (partea II) – Biserica Crestina Filadelfia Sibiu

Semnul 10 – Devalorizarea vieții umane (partea II)

5. Alte complicaţii

Speranţa că copiii din familii divorţate se vor adapta unei alte familii, prin recăsătorire, s-a spulberat rapid, ei necomportându-se mai bine decât copiii din familiile monoparentale. De fapt, traumele aici sunt şi mai mari, creând noi incertitudini, anxietăţi, amărăciuni şi neadaptări. Originalul nu mai poate fi restaurat niciodată… Avem astfel o nouă generaţie care creşte fără relaţionare şi fără simţul responsabilităţii faţă de alţii, neînvăţând asta în familie, locul destinat de Dumnezeu pentru creştere şi educare, de pregătire pentru viaţa adultă, cu toate problemele şi responsabilităţile ei. De asemenea, înțelegerea lor despre ce este dragostea este complet eronată, cei mai mulţi nefiind capabili de un astfel de sentiment şi sfârşind, ca şi părinţii lor, în divorţ, sau chiar şi mai rău.

Altă problemă serioasă o reprezintă lipsa respectului faţă de autoritate, autoritatea tatălui, în cele mai multe cazuri, lipsind încă din primii ani ai copilăriei. Copiii devin mânioşi şi agresivi la şcoală, ei fiind cei care întotdeauna crează probleme. Nu se pot concentra, nu acceptă disciplinare şi îndreptare, mulţi nici nu vorbesc bine şi nu au nici o dorinţă de a comunica. Pentru ei, viaţa este exploatare şi abuz şi învaţă repede cum să obţină ce vor prin intimidare.
Aceşti copii nu au încredere în profesorii lor, cum nu au nici în mamele lor; de fapt, nu au încredere în nimeni şi cum ar putea avea, când toată viaţa lor a fost întemeiată pe neîncredere, înşelare şi trădare?

Efectele acestei stări de fapt ating toate domeniile vieţii publice şi sociale. Perturbările emoţionale din copilărie determină creşterea delicvenţei juvenile, aceşti copii înţelegând că viaţa este crudă şi fără sens. Viaţa nu mai are nici un sens pentru ei şi nici o valoare, aşa că recită vechiul vers, „Trăieşte repede, iubeşte din greu şi mori tânăr!” Cu alte cuvinte, viaţa e scurtă, trăieşte-o la maxim, exploateaz-o cât poți, indiferent care e preţul, sau ce cred alţii despre tine…
În forma românească ar suna astfel, „Dacă mor, să mor sătul, dacă beau, să beau destul!”

Din păcate însă, pentru aceşti tineri viaţa nu are amintiri plăcute, pierzându-şi valoarea şi semnificaţia.

6. Amurgul zeilor

Iată o statistică îngrozitoare, între 1966, anul liberalizării avorturilor, care a dus şi la creşterea alarmantă a divorţurilor, si anii 90: 135.000 copii aduc arme cu ei la şcoală, în fiecare zi 10 copii mor împuşcaţi, în fiecare zi 6 adoloscenţi comit suicid; cauza principala a suicidului nefiind acum lipsa banilor sau probleme personale emoţionale, ci faptul că aceşti tineri decid că viaţa nu are nici o valoare…

Teologul Carl Henry a spus că noi trăim acum, „amurgul unei civilizaţii mari.” Parcă este o revoluţie în toate forţele naturii, văzute şi nevăzute, peste tot fiind evidente semnele celei mai mari decăderi culturale din istorie. Viața devine pe zi ce trece tot mai primejdioasă.

Banca de organe a ajuns să preia organele copiilor nenăscuţi, aceştia nefiind recunoscuţi ca fiinţe vii înainte de ieşirea din pântecele mamei… Ce are de a face acest proces cu sufletul uman?
Ştiinţa modernă a devenit un monstru care sacrifică totul pe masa câştigului, inclusiv viaţa copiilor nenăscuţi, cu care se joacă după bunul lor plac.

7. Lecţii morale obiective

În ultimele zile ale Imperiului Roman asistăm la aceeaşi lipsă de respect faţă de viaţa umană. Copiii au ajuns să fie consideraţi o povară nenecesară, aşa că infanticidul, interzis prin legea pedepsei cu moartea în perioada de glorie a Romei, a devenit o soluţie convenabilă. Avortul, strangularea pruncilor sau vinderea lor pe piaţa de sclavi ori pentru prostituţie, au devenit practici răspândite în ultimele secole ale imperiului. Nimeni nu-şi mai permitea luxul de a naşte sau a creşte un copil în condiţiile în care viaţa însemna atât de puţin…
Omorârea fiarelor sălbatice în arene, luptele de gladiatori care adunau toată Roma setoasă de sânge, şi chiar omorârea direct a fiinţelor umane în arenă din ordinul Cezarului, toate arătau că viaţa imperiului era pe ducă…

În cartea, Drumul Romei, Edith Hemilton scria, „pretutindeni în Roma se urma calea sângeroasă, devenind, pe zi ce trece, tot mai sângeroşi şi extravaganţi… Câţi oameni şi-au găsit moartea în aceste practici, nimeni nu poate spune…” Pe măsură ce râuri de sânge se scurgeau prin arene, romanii au putut să-şi dea seama cât de mult erau în stare să măcelărească, şi doar puţini realizau ororile în care se scufundau pentru satisfacerea dorinţelor lor teribile… În timp, spiritul lor a slăbit, iar vitalitatea a fost rănită de experienţă.

8. Când se va sfârşi?

Medicii de la ţară sunt îngrijoraţi de epidemia violenţei în America, descoperind că statisticile redau doar fragmente ale realităţii, iar prognozele nu sunt bune deloc.
Oare am devenit insensibili la suferinţa din jurul nostru? Sau mai crede cineva că guvernul ori programele sociale vor întoarce naţiunea la normal? În faţa crimei şi violenţei nu mai există nici un regret, nici o vinovăţie şi nici o teamă. În unele locuri, aceşti ucigaşi cu sânge rece care îşi ucid colegii în şcoală, sunt priviţi ca eroi, eroii unei clase noi a gherilei urbane care creşte în jurul nostru.

Tot mai mulţi adulţi şi bătrâni se plâng de violenţa grupurilor de adolescenţi din România, temându-se chiar sa treacă pe lângă ei pe stradă…
Negri, albi, bogaţi, săraci, băieţi, fete, pare să nu mai existe nici o diferenţă nicăieri; în sfărşit, s-a realizat ‘egalitatea’ căutată de decenii de noii filozofi ai noii ordini sociale…

Mamele îşi omoară copiii, părinţii îşi abandonează copiii în grija altora ca să-i crească, iar naţiunea este şocată atunci când copiii ei se întorc spre violenţă, ură şi crimă pentru a-şi rezolva problemele.
Însă ieftinirea vieţii umane nu începe cu crima în masă. Nu începe nici cu violenţa din ganguri sau cu împuşcăturile din şcoli; ci începe atunci când o societate pierde respectul faţă de fundamentele morale şi culturale care i-au dat sens.
Cuvintele profetului Isaia cheamă şi azi la întoarcere la adevăr, fără de care nu există speranţă,
„La Lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta” (Is. 8:20)