Semnul 8 – Creșterea Imoralității (partea II)

6. În interiorul revoluţiei

De unde vin aceste idei bizare şi destructive? O sursă majoră a constituit-o Herbert Marcuse, ‘gurul’ filozofic al Stângii, care a promovat nevoia mişcării radicale a mediului, o mişcare de liberalizare a femeii, cât şi o luare cu asalt a tuturor valorilor morale tradiţionale, avînd ca scop final distrugerea totală a capitalismului.
Nu surprinde deloc în contextul nou Est-European din ultimii 22 de ani, unde rădăcinile vechi ale Marxism-Leninismului dau la iveală lăstari lacomi care să înghită din nou totul, sub aceeaşi ideologie stângistă, dar definită altfel. Şi nu suntem oare la ceasul în care se încearcă o redefinire a tot ce înseamnă valoare, tradiţie, morală, sau etică?
Revoluţia Noii Stângi cuprinde, pe lângă cele de mai sus, artele, moda şi stilul, atacarea din toate direcţiile a limbii Engleze, dar şi profanarea şi obscenitatea. Extinderea limbajului explicit sexual, numit dezbatere sexuala, a devenit un fel de ritual pentru stânga radicală şi are ca rezultat diminuarea culturii existente, cât şi a experienţei comune.

Nu doar limba Engleză a fost asaltată şi devalorizată; aceeaşi tendinţă s-a extins rapid, ca un cancer asupra tuturor limbilor din lumea civilizată dar şi mai putţn civilizată, prin generalizarea Internetului și a reţelelor numite de ‘socializare,’ Messenger, Skype, Facebook, Twitter, etc.; pentru că răul nu are nevoie de civilizatie şi nici de cultură, el nu alege… O privire atentă îndreptată spre interiorul acestui fenomen global va duce spre aceeași constatare sumbră: totul este foarte bine regizat şi direcţionat, cu un scop precis spre demolarea sistemului moral tradiţional şi a elementelor culturale de bază ale unei societăţi care, cumva, a supraviețuit peste 5.000 de ani… Se urmăreşte, în final, o manipulare globală a tuturor culturilor care se poate realiza cel mai uşor prin dezintegrarea lor iniţial şi chiar la aceasta se lucrează acum cu atât de mare succes. Integrarea Europeană, sub o analiză atentă, nu este altceva decât o sumă de dezintegrări naţionale, toate sub masca unei noi ordini economice şi politice internaţionale. Aceasta sună prea familiar cu Mişcarea New Age, care include în ea, se putea altfel, şi religiile lumii, prin Mişcarea Ecumenică Mondială.

Dialectul, argoul, cât şi dialectul negrilor (care poate fi definit si ca un limbaj al opresiunii), reprezintă căi importante spre subminarea culturii tradiţionale. Muzica şi literatura ‘neagră’ poate fi uşor numită ‘revoluţionară;’ ea conduce vocea spre o rebeliune totală, care îşi găseşte exprimarea în formă estetică.

În contextul nou European, fenomenul similar îl reprezintă eforturile concertate pentru integrarea ‘rromilor’ chiar şi numele lor fiind redefinit, după secole în care toate națiunile îi cunoşteau sub numele de ‘ţigani…’ De acum înainte, folosirea numelui de ‘ţigan’ se pedepseşte cu amendă de până la 7.000 euro, în timp ce alte tipuri de calomnie sau înjurii se pedepsesc cu amenzi modice sau deloc! Se încearcă să se redescopere arta lor cât şi a popoarelor care au ‘colonizat’ Europa în secolul trecut şi care îi vor dicta noua identitate în acest secol. Arta devine astfel şi ea o armă în această nouă luptă de clasă.

Şi încă o lecţie de istorie acum: în perioada declinului Greciei, muzica generaţiei tinere a devenit violentă şi ordinară. Distracţiile populare – incluzând teatrul, muzica şi spectacolele publice – erau vulgare şi brutale. Orice cerinţă a artei a fost de mult abandonată. promiscuitatea, homosexualitatea, beţia şi alte forme de auto-complacere, dominau viaţa zilnică a cetăţenilor. Iar pierderea restricţiilor morale şi sociale a condus la decadenţă şi la un exces de revolte. Nu se intamplă asta, din nou, în Grecia modernă? Şi nu este Grecia de azi o emblemă a Noii Europe cât şi a crizei ei morale profunde?

Asemănările cu prezentul sunt şocante; fără să mai adăugăm aici avortul, eutanasia, divorţul, căsătoriile şi adopţiile abominabile şi toate excesele acestor zile, care vor duce, inevitabil, spre destinele Greciei şi Romei.

7. Politici ale corupţiei

Este deja prea clar pentru toti că ne confruntăm cu o noua invazie barbară (să nu uităm că o asemenea invazie a precedat şi a însoţit căderea marelui Imperiu Roman). Cum s-a întâmplat în Egipt, în Cartagina şi în cazul Iluminismului Francez, barbarismul nostru a fost hrănit la noi acasă,
Edward Gibbon a observat cum conducătorii imperiului (Roman) se dedau la viciile străinilor, morala a colapsat, legile au devenit opresive, iar abuzul puterii a făcut naţiunea vulnerabilă asalturilor hoardelor păgâne.

În ultimele ore fatale ale Romei, oamenii de succes, liderii locali, cât şi fermierii, au devenit exploataţi de către stat, cu scopul declarat de plată a datoriilor exorbitante ale acestuia. Situaţia pare copie la indigo, atât în America, cât şi în Europa, prin creşterea taxelor şi impozitelor ca să se plătească aceleaşi datorii ale statului. Auto-exilul lui Departdieu în Rusia devine astfel emblematic, chiar numele său însemnând ‘depărtarea lui Dumnezeu…’ Cu adevărat, Dumnezeu va părăsi acest monstru care s-a lepădat cu premeditare de Dumnezeu şi de credinţa creştină, cea care a dus la formarea Statelor Unite ale Americii, cât şi a Europei Creştine, sinonim cu Europa civilizată.
Revenind la Roma, în acest mediu pervertit au izbucnit războaie civile sângeroase peste tot în imperiu şi doar reforme radicale ar fi putut împiedica colapsul şi dezintegrarea totală. Prăbuşirea societăţii a început de fiecare dată cu o perioadă de declin moral evident, care a degenerat în anarhie şi revoltă; la începutul secolului al IV-lea nu mai exista nicăieri libertate în imperiu. Viaţa a devenit atât de ieftină în Roma decadentă, când spectacolele de divertisment includeau lupte sângeroase de gladiatori, circuri şi persecuţii crude ale creştinilor. Astăzi, în libertate şi la adăpostul legii, zeci şi sute de milioane de copii sunt măcelăriţi în pantecele mamei, înainte de a se naşte, negându-li-se tuturor acestora dreptul la viaţă, dar acordând mamelor dreptul la moarte asupra lor…

8. Lupta de clasă

In zilele negre ale colapsului Romei, soldaţii nu mai puteau face faţă haosului şi să menţină ordinea. Degradarea generală a manierelor, comerţului, cât şi a comportamentului politic, era atât de răspândită încât nici un sistem politic nu ar fi putut spera măcar să întârzie exploziile care vor urma.
Barbarii au fost aduşi în imperiu întâi ca sclavi, apoi ca gladiatori, apoi soldaţi şi, în final, ca administratori şi guvernatori de mari domenii. Fiii lor au câştigat drepturi şi privilegii practic nelimitate; Roma a început să se prăbuşească din interior. Iar cazul Romei antice, adus în prezent, parcă se suprapune acestor ultime ceasuri negre ale Europei, inundată de zeci de milioane din lumea a treia care, curând vor deveni majoritate privilegiată…

O carte remarcabilă, Istoria Secretă, publicată doar după moartea autorului, la cererea expresă a acestuia, Procopius, descrie cu lux de amănunte realităţile ascunse ale prostituatei numite Roma. Divertismentul şi spectacolul au devenit pornografice şi din ce in ce mai bizare; orgii, petreceri sexuale şi spectacole erotice de toate felurile au devenit comune pretutindeni, permiţându-se orice fel de vulgaritate publică. Homosexualitatea şi bestialitatea (zoofilia) se practicau la scena deschisă, chiar şi printre nobili. Mai mult, au fost importaţi muzicieni şi dansatori din Africa, Asia şi din zone exotice, pentru a satisface pasiunile împăraţilor şi ale prietenilor lor.

9. In timp ce Roma era în flăcări

Este scena istoriei care descrie poate cel mai bine cât poate suporta o naţiune care suferă sub mâna unor lideri imorali; este vorba despre Roma sfârsitului de secol I, sub Nero.
Lipsit de orice fel de talent, dar plin de scrupule şi orgolii, în final a angajat o audienţa de peste cinci mii de spectatori, instruiți special să-i aplaude geniul fără egal, care îl va face nemuritor în istorie… A mers până acolo încât a pretins să participe la Jocurile Olimpice unde, desigur, premiile urmau să fie toate ale sale…
Dar, dupa cum scrie Suetonius, aspectul cel mai hidos al ‘geniului’ său a fost acela de a construi locuri şi monumente magnifice. Suetonius spune că, “în nimic altceva Nero nu a fost mai risipitor decât în construcţii.” A construit un întreg complex pentru sine, Casa de Aur, care cuprindea păşuni, păduri, vii, câmpuri cu grâu, şi un lac imens; deţinea turme uriaşe şi fiare sălbatice, care urlau în spatele zidurilor…

După marele incendiu care a distrus peste jumătate din Roma, se pare la porunca lui, spre a face loc marilor sale proiecte ‘geniale’ de construcţii, el a dat vina pe creştini, pornind o prigoană fară precedent împotriva lor: scufunda creştini în smoală în fiecare seară, îi crucifica pe cruci ridicate în interiorul palatului imperial, şi îi transforma în torţe vii, care să lumineze spectacolele şi distracţiile lui de noapte… Imperiul a devenit pentru cei mai mulţi, aşa cum l-au numit ei, “o lume moartă.”

În vremea în care Creştinismul a devenit ‘legao’ (sau religio licita) în Vest, lumea păgână era împovărată de lipsa oricărei valori morale sau crez, care să aducă înnoire morală şi politică. Toate instituţiile statului au colapsat, făcând loc anarhiei generale. În final, societatea s-a divizat în două mari clase: bogaţii, care nu puteau lucra şi săracii, care nu mai voiau să lucreze!

La 13 veacuri după ce Romulus şi-a ucis fratele şi s-a proclamat pe sine împărat al Romei, lanţul evenimentelor puse în mişcare s-a sfârşit. Stăpânirea lui în dealurile Apeninilor a început ca un refugiu pentru sclavii scăpați de sub asuprirea stăpânilor lor însă, după 13 veacuri, stăpânii din Roma au devenit sclavi, iar sclavii erau stăpânii lor.

10. Lecţii pentru timpul prezent

Păcatele lui Nero sunt prezente astăzi printre oamenii din poziţii înalte şi cu influenţă mare.
John Silber observă că,

dacă valorile noastre morale nu sunt reînnoite, atunci tot ce aşteaptă naţiunea noastră este dezintegrarea inevitabilă care a rostogolit imperiile de-a lungul istoriei… Multe legi morale, nu mai puţin ca legile fizicii, sunt impuse de natură. În legătură cu vieţile unor indivizi , sau naţiuni şi vremuri specifice, sfârşitul lor poate fi prevăzut cel puţin în modul profeţilor Vechiului Testament. Leii urlă uneori şi atunci chiar şi surzii aud!

Corupţia şi imoralitatea nu sunt niciodată invizibile, dar în aceste atitudini şi comportamente noi trebuie să vedem avertizări ale unui dezastru iminent.

Iată una din cele mai importante lecţii pe care o putem învăţa din istoria decăderii morale a marilor imperii. Tradiţiile morale şi etice care derivă din Creştinism nu sunt arbitrare. Ele nu sunt produsul unui bias (prejudecată) personal sau cultural, ci sunt produsul unui Dumnezeu personal şi iubitor Căruia Îi pasă de noi atât de mult încât ne-a spus, prin profeţi şi prin Sfintele Scripturi, cum să trăim în siguranţă şi sănătoşi. Iar calea este cea a decenţei şi a comportamentului moral. Este calea care ne învaţă să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru.

Intr-o revizuire strălucitoare a răului adus asupra societăţii de ideologi ca, J.J. Rousseau, Karl Marx, Bertold Brecht, Jean-Paul Sartre şi alții, istoricul britanic Paul Johnson arată clar că,

ideologiile lipsite de context moral sunt o sursă de disperare în vremurile moderne. Contrar propriilor afirmaţii, ei sunt conformiştii doctrinari cei mai înrăiţi; ei insultă şi asaltează tradiţia deoarece sunt răzvrătiţi împotriva societăţii şi fac asta pentru că îi amuză. Şi, în particular, atacă moralitatea şi Creştinismul, cum a spus odată Julian Huxley, pentru că “chiar ideea în sine a existentei unui Dumnezeu drept, care condamnă păcatul, interferează cu dorințele lor păcătoase.”

11. Anarhia morală

Din păcate, doar foarte puţini sunt conştienţi de aceste pericole, iar glasul lor este ameninţat şi sufocat de liderii liberali şi idealişti, cei care trasează calea culturii şi îndreaptă societatea înspre chiar aceste vicii. Cum spunea cineva, ei cred că putem sfida legea gravitaţiei, fără să ţinem seama de efectul tradiţional restrictiv al avionului sau paraşutei.

Jaques Ellul, filozof şi critic social francez, afirma că,

nimeni nu pare să-şi amintească că nu a existat niciodată vreo societate fără un cod moral şi ceea ce lipseşte în lumea vestică este chiar un cod etic şi un sistem de valori acceptate. Astfel ei dau dovadă că nu sunt nici liberi şi nici inteligenţi, ci doar demonstrează că sunt impotenţi şi subordonaţi nebuniei în care negaţia devine un scop (final) în sine.

Cred totuşi că putem răscumpăra vremea. Dar şuvoiul evenimentelor curge împotriva noastră. Mareea istoriei nu doar că se ridică, ea este la apogeu şi se dezlănţuie asupra naţiunilor în umflări şi spargeri teribile. Nimeni nu poate înota acolo singur. Pentru a inota împotriva mareei, a o învinge, a-i schimba cursul, a evita dezastrul, este nevoie de o mişcare. O mişcare cu oameni, bărbaţi, femei şi copii cu convingeri puternice; dar o mişcare a lui Dumnezeu ar fi cu mult mai bună…

“Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga, şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara” (2 Cron. 7:14).

Ar putea fi o mare trezire spirituală, sau alt mare eveniment, sau o tragedie teribilă care să aducă naţiunea la punctul Metanoia – o schimbare a inimii. Dar fiţi siguri că până când Hristos Se va întoarce să împărăţească, va fi opoziţie – din partea puterilor, stăpanirilor şi a domniilor întunericului acestui veac. Şi acesta va fi subiectul următorului capitol.